Africa de Sud
Africa de Sud a apărut recent (după anii ’90) în peisajul statelor preferate ca şi destinaţii turistice, după democratizarea ţării şi aplanarea conflictelor politice interne. În prezent turismul este una dintre principalele surse ale creşterii economice a statului find un domeniu ce s-a dezvoltat rapid în ultimii ani, bazându-se pe potenţialul nesfârşit al ţării din acest punct de vedere. Dacă este un cuvânt ce poate descrie Africa de Sud, indiferent din ce punct de vedere am privi-o, acesta este diversitatea. Indiferent de pretenţiile tale ca turist aici poţi găsi peisaje deşertice, păduri tropicale, plaje însorite, viaţă de noapte (în unele oraşe), animale exotice şi arii sălbatice, posibilitatea de a face căţărări, oameni diverşi, vestigii preistorice şi o arhitectură specifică culturii complexe a ţării.
După cum îi spune şi numele, Africa de Sud este situată în extrema sudică a continentului african, şi are ieşire largă (coasta maritimă a Africii de Sud are aproximativ 3.000 km) la două oceane: Oceanul Indian în partea de est şi Oceanul Atlantic în vest şi sud-vest. Mai este de specificat faptul că pe lângă statele continentale africane cu care se învecinează în nord, în interiorul Africii de Sud se află Lesotho, un mic stat independent, înconjurat din toate părţile doar de Africa de Sud. Cel mai înalt vârf din ţară, Njesuthi, atinge 3.408 m. Statul este al 25-lea ca şi mărime din lume dar partea centrală a ţării dominată de câmpii şi cea din nord-vest, învecinată deşerturilor, sunt puţin populate.
Aşadar, cele mai căutate zone turistice ale ţării sunt cele de pe coasta învecinată Oceanului Indian (de la Cape Town şi până la Durban) şi partea de la nord de Johannesburg, unde relieful coboară şi unde pădurile, fauna şi peisajele sălbatice abundă.

Scurt istoric
În Africa de Sud se află unele dintre cele mai vechi situri arheologice din lume. S-au găsit rămăşiţe în peşteri ce sugerează că aici au trăit grupuri de australopiteci acum 3 milioane de ani.
Oamenii moderni au apărut în Africa de Sud acum 100.000 de ani. Mult timp, principalele triburi ce au ocupat teritoriul au fost triburile Bantu dar în 1487 la momentul primului contact cu coloniştii europeni populaţia indigenă era formată în mare parte de triburile Xhosa şi Zulu. Primul european ce a atins cel mai sudic punct al Africii a fost portughezul Bartolomeu Diaz, numindu-l atunci Capul Furtunilor. Denumirea de Capul Bunei Speranţe a fost dată mai târziu de regele Portugaliei, Ioan al II-lea, pentru că teritoriul se afla în drumul spre bogaţiile Indiei. Ca şi colonie, teritoriul actualei Africi de Sud a trecut succesiv de la olandezi la britanici, înapoi la olandezi ca apoi, în 1806, să devină definitiv colonie britanică.
În secolul al XIX-lea apar primele conflicte între britanici şi triburile băştinaşe: Xhosa şi Zulu care luptau pentru a apăra teritoriile ce odată fuseseră doar ale lor. Britanicii reuşesc să mărească graniţiele în est împingându-i pe Xhosa cât mai departe dar triburile Zulu au fost poate unele dintre cele mai puternice în războaiele dintre colonişti şi băştinaşi, probabil din cauza numărului lor mare dar şi a spiritului războinic specific culturii lor. Cei mai cunoscuţi şefi ai lor (pomeniţi şi astăzi) au fost Shaka şi succesorul său, Dingane. Conflictul a culminat cu lupta de la Râul Însângerat din prima jumătate a anilor 1800, când Zulu au fost învinşi de buri. Triburi vorbitoare de bantu încă mai existau în partea de nord, în teritoriile ce erau fără îndoială ale populaţiei Zulu, dar şi acestea au dispărut progresiv fiind oficial încorporate în 1897.
Descoperirea zăcămintelor de minerale preţioase (aur şi diamante) pe teritoriul ţării a fost urmată în 1899-1902 de războiul anglo-bur (burii, numiţi şi afrikaans, fiind rezidenţi de origine olandeză, flamandă, germană şi franceză ce se răsculaseră împotriva puterii coloniale) soldat cu victoria britanicilor. În 1910 are loc unirea tuturor coloniilor statului, de la regiunea sudică a Capului până la regiunea Natal din nord, sub dominaţie britanică.
În curând după aceea sistemul de guvernare a început să fie bazat în mare măsură pe segregare şi discriminare pe bază de rasă, cunoscut mai târziu drept sistem apartheid. Oamenii erau, astfel, împărţiţi în trei clase în funcţie de rasă: albi, de culoare (metişi, persoane de rasă neagră dar cu ascendenţi europeni) şi negri, fiecare având drepturi şi restricţii specifice. În 1931 ţara şi-a câştigat independenţa faţă de Anglia. În 1948 segregarea pe bază de rasă a devenit şi mai evidentă, albii având superioritate asupra negrilor iar termenul de apartheid a devenit unul generalizat. Spre sfârşitul secolului al XX-lea, însă, ţările dezvoltate occidentale au început să nu mai privească cu ochi buni acest sistem. Toate acestea au fost urmate de înăsprirea condiţiilor în interiorul ţării şi, implicit, de ridicarea mişcărilor anti-apartheide. După ani de proteste, abia în 1990, Partidul Naţional, cel ce instaurase apartheidul, adoptă primele măsuri pentru eliminarea discriminării şi inegalităţilor, urmate de primele alegeri democratice în 1994. Nelson Mandela a fost o figură importantă în lupta împotriva discriminării.
Obiective turistice
Un turist în Africa de Sud nu ar trebui să treacă cu vederea frumuseţea şi diversitatea oraşelor sale. Afica de Sud este una dintre ţările lumii ce are trei capitale: Cape Town, capitala legislativă, Pretoria, capitala administrativă şi Bloemfontein, capitala juridică. Pe lângă acestea, două importante oraşe ale ţării sunt Johannesburg şi Durban.
Johannesburg este unul dintre cele mai mari şi mai bogate bogate oraşe ale ţării deşi nu este una dintre capitale. Oraşul nu este tradiţional recunoscut ca şi destinaţie turistică dar recent a început să devină atractiv şi din acest punct de vedere. Aici a fost găzduit Campionatul Mondial de fotbal în 2010.

Oraşul Johannesburg |
Au început să apară şi destinaţii turistice precum muzee de istorie (Muzeul Apartheidului şi Muzeul Hector Pieterson, Muzeul Africii), o grădină zoologică (înfiinţată în 1904, una dintre cele mai mari din Africa şi una dintre puţinele grădini zoologice din lume ce găzduiesc lei albi), un parc de distracţii (Gold Reef City, localizat pe o fostă mină de aur cu teme inspirate de goana după aur din istoria Africii de Sud), galerii de artă, teatrul Market (cunoscut pentru că punea în scenă piese de inspiraţie anti-apartheidă în anii ’70-’80) şi Muzeul Mandela localizat în fosta casă a lui Nelson Mandela.
La 25 km de Johannesburg se află Leagănul Umaniţăţii, un sit arheologic recunoscut de UNESCO despre care se spune că ar fi unul dintre cele mai bogate în ceea ce priveşte numărul de fosile umane găsite (40% dintre fosilele de strămoşi ale hominizilor găsite în întreaga lume se află în aceste peşteri). Aici s-a descoperit primul adult de australopitecus africanus şi primul schelet aproape complet al unui australopitec.
Pe lângă toate acestea, Johannesburg este recunoscut pentru distracţiile de tip viaţă de noapte pe care le poate oferi turiştilor. Există restaurante ce oferă bucătării variate de peste tot din lume, baruri, localuri unde se poate asculta jazz, rock sau pop, cluburi şi pub-uri.
Gold Reef City |
La 25 km de Johannesburg se află Leagănul Umaniţăţii, un sit arheologic recunoscut de UNESCO despre care se spune că ar fi unul dintre cele mai bogate în ceea ce priveşte numărul de fosile umane găsite (40% dintre fosilele de strămoşi ale hominizilor găsite în întreaga lume se află în aceste peşteri). Aici s-a descoperit primul adult de australopitecus africanus şi primul schelet aproape complet al unui australopitec.
Peştera cunoscută ca şi leagănul umanităţii, locul unde au fost găsite osemintele |
Cape Town este al doilea cel mai populat oraş din Africa de Sud şi capitala legislativă a ţării, unde se află Parlametul şi mare parte a Guvernului. Este recunoscut în topul Forbes ca unul dintre cele mai frumoase oraşe ale lumii şi este faimos pentru portul său. Aşa cum am mai spus, în trecut locul era cunoscut drept Capul Bunei Speranţe, fiin denumit astfel de Bartolomeu Diaz (descoperitorul său) şi Vasco da Gama. Turistic, este unul dintre cele mai dezvoltate oraşe din Africa de Sud, având chiar o economie ce se bazează pe domeniul turismului. Parte din potenţialul său turistic se bazează pe clima potrivită (caldă şi umedă vara şi secetoasă şi blândă iarna), peisajele naturale pe care le oferă şi infrastructura bine dezvoltată.
Cel mai cunoscut punct turistic, când vine vorba despre Cape Town, este Table Mountain un munte astfel numit după forma aproape plată a vârfului său. Pentru a te bucura de priveliştea frumoasă pe care muntele o oferă din vârf spre Cape Towa şi spre mare aici se poate ajunge fie pe jos fie cu ajutorul telecabinei.
De asemenea, un peisaj la fel de frumos oferă şi Peninsula Capului, ce se întinde la sud de Cape Town, punctul extrem al peninsulei fiind cunoscut ca şi Capul Bunei Speranţe, unul dintre cele mai sudice puncte ale Africii şi primul loc cu care au intrat în contact europenii.
La fel de atrăgătoare pentru turişti sunt şi plajele oraşului. Se pot vizita mai multe plaje în aceeaşi zi, fiecare având o atmosferă şi o aşezare specifică. Una dintre plaje, Boulders, este cunoscută pentru coloniile sale de pinguini africani, o privelişte extrem de rară.
Table Mountain |

Capul Bunei Speranţe |
La fel de atrăgătoare pentru turişti sunt şi plajele oraşului. Se pot vizita mai multe plaje în aceeaşi zi, fiecare având o atmosferă şi o aşezare specifică. Una dintre plaje, Boulders, este cunoscută pentru coloniile sale de pinguini africani, o privelişte extrem de rară.
Un alt loc ce merită vizitat în Cape Town este Grădina Botanică Kirstenbosch, întinsă pe 36 ha şi fondată în 1913 (cea mai veche şi mai mare din Africa de Sud) unde se găsesc păduri naturale şi variate animale şi plante (7.000 de specii incluzând multe plante rare sau pe cale de dispariţie din flora specifică regiunii). Din aceeaşi categorie se poate vizita şi Rezervaţia Capului Bunei Speranţe parte a ţinutului floral Cape, cu 4.500 de specii.
În Cape Town există şi atracţii de natură culturală, cea mai cunoscută fiind zona de promenadă Victoria & Alfred Waterfront, construită deasupra docurilor din portul oraşului. Este zona cea mai vizitată de turişti, având multe magazine, pub-uri şi două acvarii. În ceea ce priveşte arhitectura, oraşul îmbină tradiţii arhitecturale olandeze, germane, franceze şi indoneziene.
Durban este al treilea cel mai mare oraş al ţării, cel mai faimos port al ţării şi cu un mare potenţial turistic datorită ieşirii sale la Oceanul Indian, climei subtropicale şi plajelor întinse. Plajele largi ale oraşului sunt cunoscute colectiv sub denumirea de Golden Mile şi sunt principala atracţie turistică, întinzându-se din sudul oraşului de la Universul Marin uShaka (ce cuprinde unul dintre cele mai mari acvarii din lume, un delfinariu şi un aqua park) şi până în nord la nou-construitul cazino Suncoast (un alt loc unde, pe lângă cazinouri, se pot regăsi restaurante, baruri, cinema-uri şi o plajă semi-privată). Plajele sunt protejate întreg anul de salvamari şi de plase împotriva rechinilor. Locul este de asemenea recunoscut ca şi paradisul surferilor.

Plajă în Golden Mile, Durban |
Tot aici poate fi vizitat Stadionul Moses Mabhida construit cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal din 2010, unde s-au ţinut o mare parte din meciuri, inclusiv semifinala. Pentru cei pasionaţi de shopping, în Durban există Gateway Theatre of Shopping, cel mai mare mall din Africa şi din întreaga emisferă sudică.
O altă atracţie este Umgeni River Bird Bank, o grădină zoologogică ce găzduieşte în exclusivitate păsări. Aceasta a fost închisă pentru o perioadă dar s-a redeschis în 2010. Pe lângă multitudinea de păsări, aici sunt şi cascade naturale iar vizitatorilor li se oferă ocazia de a vedea modul în care sunt crescuţi puii de păsări.
Pretoria, capitala administrativă, este un oraş divers din punct de vedere al influenţelor culturale şi acest lucru poate fi obsevat şi în stilul arhitectural al oraşului.
Aici poate fi vizitată Grădina Zoologică Naţională a Africii de Sud, fondată în 1899. Se întinde pe 6 km, o parte fiind amenajată pe teren neted iar cealaltă pe coasta unui deal. De la poalele dealului şi până în vârf se poate ajunge cu telecabina. Alte obiective în Pretoria: Grădina Botanică Naţională, un număr de grădini şi parcuri mai mici, sanctuarul pentru păsări Austin Roberts, clădirile Union (ce cuprind birourile guvernului sud-african şi ale preşedintelui ţării), monumentul Voortrekker (un monument din granit construit în cinstea celor ce între 1835 şi 1854 au părăsit Colonia Capului pentru a migra înspre aceste meleaguri), campusul Universităţii Africii de Sud (face parte din mega-universităţile lumii)şi casa preşedintelui.
Monumentul Voortrekker |
Port Elizabeth este portul maritim al Africii de Sud şi capitala africană a sporturilor pe apă. Mai este cunoscut sub numele de „Oraşul Prietenos” sau”Oraşul Vânturilor”. Mulţi turişti vin aici pentru a se bucura de soare şi de plajă dar, pe lângă acestea, aici există şi atracţii de natură istorică. Oraşul a fost fondat în 1820 de coloniştii britanici ceea ce face ca una dintre atracţiile turistice să fie cărarea moştenirii istorice Donklin care le permite vizitatorilor să calce pe urmele coloniştilor. Aceasta include turnul Campanille construit în 1923 pentru a comemora sosirea coloniştilor şi care oferă o panoramă asupra oraşului, parcul şi monumentul Rezervaţiei Donkin şi stânca Fort Frederick. Alte atracţii: parcul St. George, Galeria de artă a regelui George al VI-lea, muzeul şi camera destinată oceanografiei de la Humewood şi noul complex acvatic Boardwalk.
O serie de rezervaţii naturale se află în regiunea din jurul oraşului, Parcul Naţional de elefanţi Addo, Ferma Addo de crocodili şi lei, Rezervaţia Sharmwari Game unde, printre alte animale, cresc lei, leoparzi, elefanţi, rinoceri şi bivoli.
Elefanţi în Parcul Naţional Addo |
Se pot face multe tururi şi croaziere pe apă pornind din Port Elizabeth pentru a vedea delfinii şi balenele.
Coasta sălbatică a Africii de Sud aflată în partea răsăriteană a ţării este un ţinut necontaminat de mâna omului ce se poate vizita pe jos, cu maşina de teren sau călare oferind priveşişti spre linia de coastă a oceanului, stânci, golfuri, plaje sălbatice, dealuri şi văi.
Aflat la frontiera vestică a provinciei Capului de Est (unde se află şi coasta sălbatică), oraşul Graaf-Reinet este a patra cea mai veche aşezare din Africa de Sud, datând din 1786. Aşezarea era ca o oază pentru călători deoarece este localizată în mijlocul deşertului semiarid, Karoo. În mod tradiţional, localnicii se ocupă cu creşterea animalelor, crescând oi Merino şi capre de angora din a căror lână se face mohairul. Aici se poate vizita biserica reformată Victoria, construită în spiritul arhitecturii gotice, semânând cu catedrala din oraşul britanic Salisbury.
În regiunea Free State, Africa de Sud ascunde o serie de structuri geologice unice şi extrem de interesante pentru un vizitator. Stâncile din Parcul Naţional Golden Gate Highlands sunt o serie de sculpturi naturale în nisip cu diverse forme, cel mai important fiind Santinela care se întinde până la 3.000 m înălţime, oferind turiştilor o privelişte spectaculoasă asupra munţilor şi reliefului ce îl înconjoară. Alte urme ale talentului de sculptor al naturii sunt o serie de peşteri, stânci şi piscuri suspendate dintre care două sunt popular supranumite Nasul lui Gladstone şi Titanic.
Santinela, Parcul Naţional Golden Gate Highlands |
Parcul Naţional Golden Gates Highlands a fost creat pentru conservarea mai degrabă peisajului decât a unui ecosistem specific. Parcul se află la egală distanţă între Johannesburg, Durban şi Bloemfontein şi este un loc ideal pentru cei ce au nevoie de o ieşire în natură şi care vor în acelaşi timp să se bucure de un peisaj fascinant. În plus, parcul este populat de diferite tipuri de antilope şi zebre, vulturi bărboşi şi colonii de păsări ibis.
Domul Vradefort este locul impactului cu un meteorit, cel mai vechi şi mai vast astfel de sit din lume. Se crede că acest meteorit ar fi lovit pământul acum două miliarde de ani şi ar fi avut, înainte de impact, 10 km în diametru. Meteoritul a lăsat în urmă un crater de 300 km în diamentru fiind acum reprezentat de un cerc de dealuri în partea de N-E a impactului, numite Dealurile Vredefort.
Craterul format de impactul meteoritului cu solul, imagine din satelit |
La o jumătate de oră distanţă de mers de Durban, în apropiere de graniţa regiunii KwaZulu-Natal se află Valea Celor O Mie de Dealuri ce oferă turiştilor restaurante, shoppin-center-uri, cărări montane, posibilitatea de a face safari şi de asemenea de a vizita istoria şi cultura ţării la ea acasă. Regiunea este casa urmaşilor poporului războinic Zulu, putându-se face călătorii către unul din aşezările culturale Zulu, unde se pot afla mai multe despre cultura şi tradiţiile tribului ce a ţinut timp îndelungat piept europenilor.
La N-E de Johannesburg, în regiunea Mpumalanga se află Canionul Blyde River, al treilea cel mai adânc canion din lume (după Grand Canyon din SUA şi Fish Eagle Canyon din Namibia). Canionul oferă o privelişte spectaculoasă şi unică în acelaşi timp. Stâncile sale se înalţă la 600-800 m deasupra râului care le străpunge iar canionul are 20 km în lungime. Aici se află păduri întinse ce ascund variate animale şi plante (chiar şi o specie extrem de rară de vulturi), se pot face călătorii cu barca pe barajul râului Blyde unde pot fi admirate şi cascade, pot fi admirate formaţiuni geologice unice, peşteri şi caverne şi cotloane săpate de apă în piatră.
Canionul Blyde River |
Parcul Naţional Kruger este o rezervaţie întinsă (1,9 milioane ha) cunoscută pentru diversitatea speciilor sale. Se pot întâlni aici de la lei, leoparzi, elefanţi, girafe şi antilope la crocodili, hiene şi câini sălbatici. Clima este caldă tot timpul anului, putându-se organiza tururi de vizitare a parcului fie cu maşina, fie pe jos.
În Parcul Naţional West Coast au fost găsite în 1995 aşa numitele "urme ale Evei", urme de picior uman rămase într-un fost banc de nisip transformat prin trecerea timpului în piatră. Relicva se află astăzi la Muzeul Iziko din Cape Town. S-a stabilit că micile urme ar fi aparţinut unei femei înalte de 1,4 m care la momentul respectiv (acum 117.000 de ani) ducea ceva în braţe. Femeia a fost numită Eve de către geologul Dave Roberts (cel ce a descoperit urmele) şi paleontologul Lee Berger.
Informaţii utile
Africa de Sud are 11 limbi oficiale dar una dintre ele este engleza, vorbitorii acestei limbi putându-se descurca cu uşurinţă aici.
Cetăţenii ţărilor membre UE nu au nevoie de viză pentru a intra în ţară dar au nevoie de paşaport şi de bilete dus-întors.
Moneda Africii de Sud este randul, 1 rand fiind egal cu 0.36 RON.
Clima ţării este însorită tot timpul anului. Iarna durează din mai până în august, primăvara din septembrie până în octombrie, vara din noiembrie şi până în februarie iar toamna din martie până în aprilie. În regiunea Western Cape climatul este mediteraneean, ploile torenţiale fiind frecvente pe timpul iernii, însă în restul teritoriului ploile sunt frecvente vara iar temperaturile sunt mai ridicate tot timpul anului în zona Parcului Naţional Kruger;
Apa este potabilă dar în excursiile din afara zonelor urbane, în zonele sălbatice, se recomandă să aveţi apă îmbuteliată;
Rata crimei este destul de înaltă în Africa de Sud dar mai mult în regiunile izolate, departe de zonele des frecventate de turişti.

Mulţumiri
Menţiuni
Creditul pentru fotografiile prezentate mai sus aparţine realizatorilor acestora:
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Joburg_top.jpg (de:user:Zakysant)
http://www.flickr.com/photos/12495214@N00/83379823/ (Aaanderl)
http://www.fotopedia.com/items/flickr-1072346371 (teague_o)
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Table_mountain_and_the_ocean_cape_town.JPG (www.namastesouthafrica.com)
http://www.flickr.com/photos/beberonline/8283995750/ (Bertrand Duperrin)
http://www.fotocommunity.com/pc/pc/display/16179752 (Pierre van Eck)
http://ko.fotopedia.com/items/2vkm0374cpr5p-b3QVFUDdQ0s (Han van Hoof)
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Addo_Elephants-001.jpg (Leo_za1)
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Brandwag_rock.JPG (Zaian)
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Vredefort_Dome_STS51I-33-56AA.jpg
http://www.flickr.com/photos/irene2005/432516952/ (irene2005)

Comentarii
Trimiteți un comentariu