Postări

Se afișează postări din martie, 2013

Austria

Imagine
Austria este o ţară aflată în centrul Europei, fără ieşire la mare şi înconjurată, începând de la nord, de Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Italia, Elveţia şi Liechtenstein. Cu aproximativ trei sferturi din suprafaţa ţării acoperită de Munţii Alpi, Austria se transformă în timpul iernii în paradisul schiorilor. Nu degeaba Austria poartă titlul de capitala europeana a sporturilor de iarnă. Dar ţara nu poate fi definită doar prin aceasta. Austria are  şi o istorie bogată, cu împăraţi ale căror palate rămân mărturie şi azi, este locul de origine al multor compozitori de muzică clasică şi este presărată cu sate pitoreşti, văi şi dealuri mirifice. Cei ce adoră sa schieze iarna şi sa facă drumeţii vara, cei ce preferă peisajele montane cu privelişti ce îţi taie respiraţia dar şi cei pasionaţi de cultură, muzică sau istorie vor găsi cu siguranţă ceva demn de vizitat în Austria.