3 iun. 2017

Botswana


Botswana se află în partea sudică a Africii, înconjurată de Namibia, Zambia, Zimbabwe și Africa de sud. Este o țară fără ieșire la mare dar cu un relief dramatic și spectaculos, variind de la câmpii de sare și deșerturi aride, la delte fertile, fremătând de viață. Deși modernizate, orașele Botswanei au puțin de oferit turiștilor. Natura, în schimb, este la ea acasă în acestă țară. Botswana este una dintre primele  și cele mai bune destinații din lume pentru cei ce vor sa meargă în safari, aproape jumătate din teritoriul țării find dedicat parcurilor naționale și rezervațiilor dedicate protejării animalelor. Există mai mulți elefanți în Botswana decât în orice altă țară din lume iar felinele mari umblă nestingherite prin savanele populate de o mulțime de antilope. Pe lângă toate acestea, Botswana reprezintă o poveste  de succes a Africii, minele sale de diamant transformând-o într-una dintre cele mai dezvoltate țări ale continentului. Botswana este o țară pașnică și sigură unde peisajele naturale nu vor dezamăgi pe nimeni. 

Scurt istoric
Primii locuitori ai Botswanei au fost boșimanii și hotentoții. Aceștia erau vânători-culegători nomazi iar teritoriile lor se întindeau pe suprafața mai multor state actuale din sudul Africii, din Angola și Zambia și până în Africa de Sud. Un eveniment important în istoria țării a fost despărțirea tribului Tswana (un trib de păstori) în secolul al XIV-lea în trei facțiuni: Melepolole, Kanye și Serowe, ocupând teritorii noi, pe toată suprafața Botswanei și încorporând popoarele găsite aici. 

În secolul al XVII-lea boșimanii au început să simtă presiune din partea triburilor migratoare Bantu venite din Africa subsahariană și care o dată stabilite în sudul Botswanei au devenit și mai puternice, controlând vânătoarea în zonă, creșterea animalelor și mineritul de cupru. 

La începutul secolului al XIX-lea Botswana a fost dominată de războaie intertribale crâncene care, împreună cu apariția căutătorilor de sclavi în zonă, a determinat relocarea unei părți a populației. După aplanarea conflictelor, colonialiștii britanici și boerii (fermieri vorbitori de olandeză veniți din Africa de Sud) au venit în zonă, disputându-și controlul asupra Botswanei.  Conducătorii locali s-au aliat cu britanicii împotriva boerilor iar în 1890, statul devine protectorat britanic.

În timpul secolului al XX-lea nemulțumirea față de protecția britanică crește în rândul populației. Dupa 80 de ani de protectorat, în 1965, Bechuanaland devine oficial Republica Botswana, manifestându-și independența față de Marea Britanie. Seretse Khama a fost ales și a rămas președinte până la moartea sa în 1980. Tot în anii '60 depozite de diamante au fost descoperite pe teritoriul țării, Botswana cunoscând de atunci o creștere economică impresionantă.

Botswana este și astăzi una dintre poveștile de succes ale Africii prin prosperitatea sa și adoptarea unei constituții axate pe egalitate, libertate de exprimare și politici bazate pe lipsa discriminarii rasiale. 

Destinații turistice

­Gaborone­­
Capitala Botswanei este cel mai mare oraș al țării. Este centru administrativ și guvernamental, un oraș modernizat în ultima perioadă cu mall-uri, restaurante și hoteluri. Din pacate orașul nu prezintă obiective atrăgătoare turiștilor dar poate fi un bun punct de plecare spre zonele inconjuratoare.

Rezervația de Vânat Gaborone, este una dintre puținele rezervații din lume situate în interiorul unui oraș. Aceasta se întinde pe suprafața a 5 km² și adăpostește o serie de specii de animale specifice Botswanei: gnu, zebre, antilope, maimuțe, porci etiopieni, damani de stâncă și struți plus o mulțime de specii de păsări ce pot fi văzute din mai multe puncte ale rezervației. De asemenea, aici există câteva locuri unde se poate face picnic. Muzeul Național al Botswanei afișează și promovează moștenirea naturală și culturală a țării, având și o galerie de artă adiacentă. Monumentul celor trei Dikgosi, cu statuile sale de bronz celebrează cele trei căpetenii care în 1895 au militat pentru transformarea țării în protectorat britanic. 
Monumentul celor trei Dikgosi
Grădina Botanică este operată de Muzeul Național și adăpostește exemplare din flora Botswanei și clădiri istorice, printre care o casă de oaspeți din perioada colonială.

Maun
Maun
Micuța localitate prăfuită din nordul Botswanei este capitala turistică a țării, fiind principalul punct de plecare pentru turiști către Delta Fluviului Okavango.
Delta Fluviului Okavango, vedere din avion
Aceasta oferă unul dintre cele mai emblematice peisaje din Africa și este cea mai mare deltă interioară din lume. Este un loc unic, unde un râu formează o deltă nu la vărsarea într-o mare sau ocean, ci într-un deșert. Delta este o oază de verdeață care abundă de viață în mijlocul întinderii roșii a Deșertului Kalahari. Formată din canale subțiri, șerpuite, zone adânci unde mișună crocodilii, pasaje acoperite de trestii, lagune și insulițe, delta se întinde pe suprafața a 15.000 km² și poate fi văzută fie cu barca sau mokoro (un tip de canoe tradițională) fie din avion. Printre multitudinea de specii de animale care pot fi văzute aici se numără: elefantul, girafa, zebra, hipoptamul, rinocerul, antilopa, leul, leopardul, ghepardul, șervalul și o mulțime de păsări, parte din ele aflate pe cale de dispariție.
Leu în Delta Fluviului Okavango
Parte din Delta Fluviului Okawango este Rezervația de Vânat Moremi, prima rezervație din Africa ale cărei baze au fost puse de localnicii din tribul Batswana. Aceasta se află în centrul Deltei Fluviului Okawango și se întinde pe o treime a acesteia, cuprinzând Limba Moremi și Insula Căpitanului. Este, de asemenea, una dintre cele mai accesibile zone ale deltei, cu cărări marcate și locuri de camping. Rezervația include o mulțime de ecosisteme, de la mlaștini, văi inundabile, stufariș până la păduri și savane și adăpostește ierbivore și carnivore specifice zonei și 400 de specii de păsări. Aici se află cea mai mare populație de lechewe roșu din Africa și cea mai mare populație rămasă în lume de câine sălbatic african, specie aflată pe cale de dispariție.
Lechewe roșu în Rezervația de Vânat Moremi
Francistown este al doilea cel mai mare oraș al Botswanei, cu un trecut srâns legat de căutătorii de aur din secolul al XIX-lea. Aici se poate vizita Muzeul Supa Ngwao care documentează istoria orașului printr-o colecție de fotografii, ceramică, obiecte din lemn și instrumente muzicale sau Păsări și Vânat Botswana, un sanctuar unde sunt îngrijite animale rănite sau orfane. În apropierea orașului se află Rezervația Naturală Tachila, care oferă atracții naturale, arheologice, istorice și culturale specifice zonei.

Kasane
Kasane este un centru turistic aflat în punctul de întâlnire dintre patru state: Botswana, Zambia, Namibia și Zimbabwe și la confluența a două mari fluvii: Chobe și Zambezi. Principalele puncte de atracție în această zonă sunt Râul Chobe și Parcul Național Chobe sau Cascada Victoria, aflată în Zambia și Zimbabwe. Dar orășelul oferă și el câteva mici atracții. În spatele secției de poliție se află un baobab uriaș în trunchiul căruia poate încăpea un om și care în perioada colonială era folosit ca și închisoare. 
Baobab în Kasane, folosit în trecut ca și închisoare 
În satul Kuzungula, aflat la 12 km de Kasane, există un parc al șerpilor care găzduiește 50 de șerpi, de la specii inofensive la altele extrem de veninoase și o fermă de crocodili.

Parcul Național Chobe cu cei 11.000 km² ai săi este al doilea cel mare parc național al țării, vestit mai ales pentru populația sa de elefanți (cea mai mare din țară). 

Elefanți în Parcul Național Chobe
Parcul este mărginit la nord de Râul Chobe și cuprinde văi inundabile, mlaștini și zone împădurite. Pe lângă numărul mare de turme de elefanți, vizitatorii pot vedea aici lei, leoparzi, hiene, câini sălbatici, antilope, zebre, gnu sau girafe. Geografic, parcul este împărțit în patru zone: zona Râului Chobe, cea mai ușor accesibilă zonă venind din Kasane și cu cea mai mare concentrare de animale, Serondela se află în partea extrem nordică și este dominată de câmpii întinse și păduri dese, mlaștinile Linyanti, unde se află cele mai multe antilope și canalul Savuti, ușor accesibil și din Maun și din Kasane, o zonă diferită față de restul Botswanei cu spații deschise presărate cu iarbă înaltă și dominată de prădători (în special lei, gheparzi și hiene)

Rezervția Kalahari Central este vastă, grandioasă și dezolantă, complet diferită de celelalte două parcuri majore ale Botswanei. La cei 52.800 km² ai săi, este a doua cea mai mare rezervație naturală din lume și cea mai izolată rezervație din sudul Africii. Nu este, de asemenea, un deșert clasic, cu dune de nisip, ci o zonă aridă presărată cu arbuști deși, copaci spinoși și câmpii întinse.
Peisaj din Rezervația Kalahari Central
Deșertul Kalahari este împărțit între Republica Democrată Congo, Angola, Zambia, Namibia, Botswana, Zimbabwe și Africa de Sud. În Botswana, rezervația a fost creată în 1961 cu intenția de a oferi o zonă sigură populației San, pentru ca aceștia să-și poată păstra modul de trai de vânători-culegători fără influențe din exterior. Viața sălbatică nu abundă aici ca în Parcul Național Chobe. Cu toate acestea, se pot zări hiene, antilope, gazele, vulpi cu urechi de liliac, arici, gnu, elani, girafe, gheparzi, leoparzi și lei cu coamă neagră.
Antilope în Rezervația Kalahari Central
Dealurile Tsodilo se ridică abrupt din Deșertul Kalahari și impresionează prin dramatismul și frumusețea lor, pictate în tușe vii de mov, portocaliu, galben și turcoaz. Dealurile sunt monument național pentru Botswana și fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Sunt considerate sacre de populațiile San și Hambukushu, un loc unde sălășluiesc spirite ancestrale. Strămoșii acestor triburi săvârșeau ritualuri aici, în urma lor rămânând peste 4.000 de picturi pe stâncă ale căror semnificații sunt un mister azi. 
Picturi pe stâncă în Dealurile Tsodilo
La est de Kalahari se întind Depresiunile Makgadikgadi, cele mai mari depresiuni de sare din lume. Acestea se întind pe 12.000 de km² pe fundul unui fost mare lac african. În cea mai mare parte a anului peisajul este auster și arid, cu câmpii albe presărate cu mici insulițe de palmieri. Nimic nu crește în solul sărat. Dar în timpul verii (octombrie-aprilie), și mai ales în anii cu ploi abundente, locul este inundat de râurile înconjurătoare, iar turme migratoare de zebre și gnu vin să culeagă iarba prospătă, urmărite de prădători la tot pasul. Tot atunci, zona este invadată de păsări venite din întreg continentul, în special stolurile de flamingo oferind priveliști spectaculoase.  
Peisaj din Depresiunile Makgadikgadi
Tuli este o zonă îngustă de teren aflată în sudul Botswanei, între granița cu Zimbabwe și Africa de Sud, pe malurile fluviului Limpopo. Peisajul este spectaculos aici, cu formațiuni stâncoase roșii, nemaiîntâlnite în alte părți ale Botswanei, baobabi înalți, păduri de salcâm, tufișuri pe marginea râurilor, văi împădurite și câmpii întinse. Zona este mai puțin asaltată de turiști și oferă un alt fel de safari față de celelalte zone ale țării. Aici se pot vedea cârduri de elefanți uriași, elani, antilope, zebre și leoparzi. Tot în această zonă se află ruinele Motloutse, datând din epoca de piatră și încadrate de baobabi străvechi.

Parcul Transfrontalier Kgalagadi a fost creat prin unirea a două parcuri naționale și se întinde astăzi peste granița dintre Botswana și Africa de Sud, fiind administrat la comun de ambele țări. Parcul face parte din Deșertul Kalahari, cu condiții meteorologice specifice și cu dune de nisip roșu. În Kgalagadi se află turme mari de antilope, elani și gnu și o mulțime de prădători care s-au adaptat zonei de deșert, printre care lei, gheparzi, leoparzi, câini sălbatici, șacali și hiene.

Antilope în Kgalagadi
În 1989, când braconajul amenința dispariția populației de rinoceri din Botswana, un grup de localnici din satul Serowe s-au unit pentru a crea Sanctuarul de rinoceri Khama. Întins pe 4.300 ha Sanctuarul oferă astăzi refugiu pentru 40 de rinoceri albi și 4 negri. Pe lângă rinoceri, aici se pot vedea antilope, struți, hiene, leoparzi și multe specii de păsări. 

Informații utile

Setswana este limba națională a Botswanei cu diferențe minore de dialect de la o zonă la alta, dar limba oficială folosită în relațiile de afaceri este engleza.

În trecut religiile dominante în Botswana erau culte tribale, ființa supremă și creatorul lumii fiind Modimo. Astăzi majoritatea populației (60%) este creștină (catolici, anglicani, luterani și metodiști).


Moneda Botswanei este pula (BWP), împărțită în 100 de thebe. 1 RON este egal cu aproximativ 2,5 BWP.


Clima în Botswana este semi-aridă, caldă și uscată în majoritatea anului dar și cu un sezon ploios în lunile de vară (noiembrie-martie). Perioada cea mai potrivită pentru safari este în lunile uscate, mai-octombrie, când animalele se adună în jurul surselor de apă. Din iunie și până în august nu plouă aproape deloc iar riscul de malarie scade. Cu toate acestea, o excursie în zona deșertului Kalahari ar putea fi mai prolifică în lunile ploioase, când ierbivorele migrează sau nasc pui iar numărul prădătorilor crește. Vara (octombrie-aprilie) temperatura medie este de 30ºC iar iarna aceasta coboară la 25ºC.


Botswana este o țară modernă și dezvoltată, cu un sistem de sănătate bine organizat. Apa de la robinet este potabilă iar vizitatorii nu trebuie să-și facă griji în privința holerei sai febrei galbene. Cu toate acestea trebuie să vă luati măsuri de protecție împotriva țânțarilor și malariei iar țara are una dintre cele mai ridicate rate de SIDA din Africa. 


Cetățenii români nu au nevoie de viză pentru a realiza o călătorie în Botswana. 


Mulțumiri:
www.botswanatourism.co.bw
www.lonelyplanet.com
www.fodors.com
en.wikivoyage.org
www.worldtravelguide.net
www.go2africa.com

Mențiuni:
Creditul pentru fotografiile prezentate mai sus aparține realizatorilor acestora:
Monumentul celor trei Dikgosi (US Army Africa)
Maun (Jon Rawlinson)
Delta Fluviului Okavango (Joachim Huber)
Leu în Delta Fluviului Okavango (Steve Jurvetson)
Leweche roșu (diego_cue)
Baobabul din Kasane (Anton Matthee)
Elefanți în Parcul Național Chobe (I_pinz )
Peisaj din Rezervația Kalahari Central (Herald Süpfle)
Antilope în Rezervația Kalahari Central  (Mathias)
Picturi pe stâncă în Dealurile Tsodilo (Joachim Huber)
Peisaj din Depresiunile Makgadikgadi (Rapunzel2008)
Antilope în Parcul Transfrontalier Kgalagadi (Joachim Huber)















Un comentariu:

  1. WOw!! This blog is very Awesome and mind blowing. thanks for sharing this attractive pictures and this blog. kashmir tour packages to mumbai

    RăspundețiȘtergere