Bangladesh
Puţin căutat de turişti ca şi stat, Bangladesh poate oferi vizitatorilor o mulţime de oportunităţi de a explora vechi temple, situri arheologice, natură neatinsă de mâna omului, plaje infinite, păduri şi plantaţii de ceai. Aflat în sudul Asiei, Bangladesh este înconjurat aproape complet de India, din V şi până în N-E, cu o mică parte a graniţei împărţită cu Myanmar în S-E şi cu ieşire la Oceanul Indian în S, prin Golful Bengal. Bangladesh este locul unde fluviul Gange se varsă în Golful Bengal, cu un relief jos, format din dealuri şi câmpii brăzdate de numeroase râuri şi acoperite de păduri. Bangladesh este un loc exotic, colorat, cu o cultură bogată şi tradiţii bine înrădăcinate, o lume total diferită de a noastră, cu un impact major asupra omului şi cu peisaje ce îţi taie respiraţia.
Scurt istoric
Cu o cultură iniţial budistă şi hindusă, Bangladesh s-a transformat începând cu secolul al XIII-lea, o dată cu invazia arabă. Ocupaţia musulmană s-a prelungit până în secolul al XVIII-lea, când britanicii au început să domine zona din punct de vedere politic.
În 1947, când această parte a Asiei a fost împărţită în două ţări: Pakistan şi India, Bangladesh devine parte din Pakistan. În 1970 conflicte declanşate de neînţelegeri cu privire la limbă şi putere politică şi câştigarea alegerilor de către un partid ce susţinea independenţa ţării se soldează cu declanşarea unui război civil. După nouă luni de război, soldate cu pierderi umane de ordinul milioanelor, trupele pakistaneze se retrag iar Bangladesh devine stat independent suveran.
În următorii 20 de ani au loc o serie de lovituri de stat, urmate de impunerea legilor marţiale dar, începând cu anii '90, partide politice civile încep să preia controlul guvernului. În prezent Bangladesh este o republică condusă de un preşedinte, dar adevărata putere în stat este deţinută de primul ministru.
Destinaţii turistice
Dhaka
Capitala statului, despre care se crede că a fost fondată în 1608, s-a dezvoltat de-a lungul secolelor ajungând în prezent o metropolă înfloritoare cu o cultură bogată, plină de culoare dar şi congestionată cu o populaţie de aproximativ 8 milioane de locuitori pe o suprafaţă de 1.352 km². Un obiectiv ce nu trebuie ratat în Dhaka este oraşul vechi, aflat pe malul nordic al râului Buriganga şi construit pe vremea când Dhaka era un important centru comercial. De vizitat în această zonă este aria denumită Sadarghat, o faleză pe malul râului, aglomerată de oameni, ricşe colorate şi diferite tipuri de ambarcaţiuni, de la bărci cu motor la bărci de pescuit şi vapoare cu zbaturi. De aici se poate face o plimbare cu barca de-a lungul râului pentru a experimenta culoarea şi amestecul cultural al oraşului.
În următorii 20 de ani au loc o serie de lovituri de stat, urmate de impunerea legilor marţiale dar, începând cu anii '90, partide politice civile încep să preia controlul guvernului. În prezent Bangladesh este o republică condusă de un preşedinte, dar adevărata putere în stat este deţinută de primul ministru.
Destinaţii turistice
Dhaka
Capitala statului, despre care se crede că a fost fondată în 1608, s-a dezvoltat de-a lungul secolelor ajungând în prezent o metropolă înfloritoare cu o cultură bogată, plină de culoare dar şi congestionată cu o populaţie de aproximativ 8 milioane de locuitori pe o suprafaţă de 1.352 km². Un obiectiv ce nu trebuie ratat în Dhaka este oraşul vechi, aflat pe malul nordic al râului Buriganga şi construit pe vremea când Dhaka era un important centru comercial. De vizitat în această zonă este aria denumită Sadarghat, o faleză pe malul râului, aglomerată de oameni, ricşe colorate şi diferite tipuri de ambarcaţiuni, de la bărci cu motor la bărci de pescuit şi vapoare cu zbaturi. De aici se poate face o plimbare cu barca de-a lungul râului pentru a experimenta culoarea şi amestecul cultural al oraşului.
Ambarcaţiuni în Sadarghat, Dhaka |
Tot în această zonă se află şi Ahsan Manzil, palatul în stil baroc construit de britanici ce a servit ca şi reşedinţă pentru nababii din Dhaka. Palatul, recent transformat în muzeu, este faimos pentru zidurile sale de culoare roz.
Palatul Ahsan Manzil |
Fortul Lalbagh (Lalbagh Kella) a fost construit de prinţul Mohamed Azam în 1678. Fortul a fost locul unei bătălii sângeroase în 1857, în timpul primului război de independenţă împotriva forţelor britanice. În perimetrul fortificat al fortului se află şi câteva grădini şi monumente: o moschee, mausoleul lui Bibi Pari, fiica nababului Shaista Khan, hamamul şi sala de recepţie a nababului.
Fortul Lalbagh |
Clădirea Parlamentului, Jatiya Sangsad Bhaban, a fost proiectată de arhitectul american Luis Khan, este o clădire modernă înconjurată de grădini ce oferă vizitatorului o oază de linişte, necaracteristică în alte părţi ale oraşului.
Clădirea Parlamentului din Dhaka, Jatiya Sangsad Bhaban |
Muzeul Naţional al Bangladeshului se află în zona cunoscută azi ca şi oraşul modern şi cuprinde o mulţime de exponate şi colecţii, incluzând sculpturi şi picturi din perioadele budistă, hindusă şi musulmană ale ţării.
În Dhaka se află o serie de lăcaşe religioase, varietatea lor stând mărturie pentru istoria ţării. Se află aici biserici catolice, temple budiste şi hinduse dar şi moschei. Moscheea naţională a Bangladeshului, Baitul Mukarram, a fost construită în 1968 şi este a zecea cea mai mare moschee din lume.
Grădina zoologică din Dhaka adăposteşte diferite specii de animale autohtone şi nu numai. Una dintre atracţiile principale aici este tigrul bengalez. Adiacentă la grădina zoologică este grădina botanică. Alte spaţii verzi asemănătore, relaxante, în Dhaka sunt Grădina Baldha şi Parcul Ramna, o întindere vastă de verdeaţă, înconjurata de un lac cu formă şerpuită.
La 40 km distanţă de capitală se află Parcul Naţional, o pădure întinsă ce oferă posibilitatea organizării unui picnic sau a unor activităţi recreative diverse. Tot în afara oraşului, la 35 km, se află Monumentul Comemorativ Naţional, construit în memoria eroilor anonimi ucişi în timpul războiului de eliberare din 1971.
Vechea capitală a Bengalului, Sonargaon, se află la 29 km de Dhaka. Printre vechile monumente încă intacte aici se numără mormântul sultanului Ghiasuddin şi o veche moschee în satul Goaldi. În Sonargaon se află şi un muzeu al obiectelor artizanale.
Stradă în vechea capitală, Sonargaon |
La 40 km S-E de Dhaka se află ruinele Mainimati, un important centru cultural budist între secolele al VII-lea şi al XII-lea. Printre monumentele escavate aici se află Salban Vihara o veche mânăstire budistă. Azi aici se află un muzeu unde sunt expuse multe dintre obiectele găsite: statui de bronz, o cutie de bronz, monezi şi diverse bijuterii.
Chittagong
Chittagong este al doilea mare oraş din Bangladesh, un centru comercial aglomerat şi cel mai mare port al ţării. Cu apele albastre ale Golfului Bengal, pădurile şi dealurile înverzite care îl înconjoară, plantaţiile de nucă de cocos şi plajele sale, Chittagong poate reprezenta o atracţie pentru turişti. La fel ca şi Dhaka, Chittagong este un oraş agitat, plin de oameni şi o multitudine de ricşe colorate.
Aici se poate vizita Muzeul Etnologic, unde exponatele sunt o mărturie a vieţii tribale ce reprezintă moştenirea culturală a Bangladeshului. Moscheea Chandanpura, situată în oraşul vechi, este o clădire impresionantă, cu acoperişul presărat de o multitudine de domuri.
Moscheea Chandanpura, Chittagong |
De pe dealul Fairy se poate admira întregul oraş. Aici se află clădirea Court, construită în 1773, o clădire imensă, cu sute de camere ce a jucat un rol important în timpul Războiului de Independenţă a Bangladeshului.
La 8 km distanţă de oraş se află Lacul Foy, un lac artificial, amplasat într-o zonă cu peisaje frumoase, ideală pentru un picnic. Acum aici se află şi un parc de distracţii şi o grădină zoologică. O altă atracţie turistică, plaja Patenga, se află la 22 km de Chittagong, la confluenţa râului Karnapuli cu apele zbuciumate ale golfului.
Apus de soare pe plaja Patenga |
La aproximativ 40 km distanţă de oraş se află Sitakunda, un loc interesant, faimos pentru templul Chandranath, unul dintre cele mai vechi temple hinduse din această parte a continentului şi pentru templul budist unde se păstrează o urmă de picior a lui Buddha. Budiştii şi hinduşii consideră aceste locuri ca fiind sacre şi foarte importante.
Bazarul lui Cox (Cox's Bazar)
Cox's Bazar este capitala turistică a Bangladeshului, aflată pe coasta Golfului Bengal, aproape de graniţa cu Myanmar, oferind turiştilor kilometri de plajă neîntreruptă, cu nisip auriu, valuri propice practicării surfului, stânci înalte, pagode colorate, temple budiste, triburi locale cu o cultură unică şi mâncăruri specifice preparate din fructe de mare. Aici se află cea mai lungă plajă din lume cu cei 120 km ai săi, farmecul său fiind accentuat şi de pitorescul dealurilor acoperite de păduri ce o mărginesc.
Cox's Bazar |
La câţiva kilometri distanţă de Cox's Bazar, în Ramu, se află câteva temple din lemn budiste, foarte vechi, ce merită vizitate. De asemenea se pot face călătorii spre Tenkaf, cel mai sudic punct al părţii continentale a Bangladeshului sau spre Moheshkhali şi Sonadia, două insule deltaice, aflate în Golful Bengal. Insula Sonadia este şi un sanctuar pentru diverse specii de păsări migratoare.
La 32 km de Cox's Bazar se află plajele Himchari şi Inani, puţin mai private şi mai puţin aglomerate decât celelalte, dar nu foarte sigure în timpul nopţii. Prima dintre ele este propice pentru picnicuri, tot aici aflându-se şi o serie de cascade ce pot atrage turiştii.
Una dintre cascadele din Himchari |
Parcul Natural Sundarbans, parte a Patrimoniul Mondial UNESCO, cuprinde cea mai mare pădure de mangrove din lume fiind de asemenea şi casă a tigrului bengalez. Parcul, ce se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 38.000 km², este format din mangrove, mlaştini şi jungle iar după ultimele estimări aici se află în jur de 400 de tigri bengalezi. Pe lângă tigrii, aici trăiesc şi cerbi, maimuţe, crocodili şi o varietate de specii de păsări. Pentru a putea vizita Parcul Sundarbans, este nevoie de un permis special.
Rangamati este regiunea lacurilor în Bangladesh. Aflat la 77 km distanţă de Chittagong, locul este preferat de către vizitatori pentru peisajele pe care lacurile aflate aici le formează, pentru atmosfera culturală a locului, creată de triburile locale şi pentru peisajele create de podurile suspendate peste lacuri. Locul este unul ideal pentru ecoturism.
Peisaj din regiunea Rangamati |
Aflat pe malul lacului antropic cu acelaşi nume, oraşul Kaptai din zona Rangamati este inconjurat de peisaje frumoase, cu ape de culoarea smaraldului şi păduri tropicale. Pe drumul din Kaptai spre Chittagong se află şi un vechi templu budist, Chit Morang.
Aflată în nordul ţării, regiunea Sylhet este cunoscută pentru grădinile sale terasate unde se plantează ceai. Oraşul Sylhet este cel mai mare oraş din această parte a ţării. Pe lângă grădinile de ceai specifice în toată această zonă, aici se poate vizita sanctuarul dedicat lui Hazrat Shah Jalal, un preot sufit ce a trăit în secolul al XIV-lea. Acesta este unul dintre cele mai sacre locuri din ţară, fiind vizitat de o mulţime de pelerini de pe tot cuprinsul Bangladeshului.
Grădină de ceai în Sylhet |
Paharpur este un mic sat aflat în regiunea Rajshahi unde au fost descoperite ruinele celei mai mari şi mai importante mănăstiri budiste de la sud de Munţii Himalaya. Mânăstirea de formă pătrată, cu cele 177 de camere ale sale, este dominată în centru de un templu piramidal, o privelişte spectaculoasă pentru orice vizitator.
Ruinele mânăstirii budiste de la Paharpur |
Cel mai vechi sit arheologic din Bangladesh, Mahasthangarh, se află în apropiere de oraşul Bogra, în nord-vestul ţării. Ruinele datează de acum 2000 de ani şi se întind sub formă de semicerc pe o suprafaţă de 8 km. Hinduşii consideră acest loc sacru şi se adună aici în fiecare an pentru desfăşurarea unei ceremonii. Pe locul sitului arheologic se află şi un muzeu.
Informaţii utile
MAE are în prezent emisă o alertă de călătorie, recomandând tuturor cetăţenilor români evitarea efectuării unor călătorii ce nu sunt absolut necesare în Bangladesh, din cauza situaţiei politice instabile din această ţară şi pericolului izbucnirii unor conflicte. Turiştilor li se recomandă să apeleze la agenţii de turism acreditate şi să nu se despartă niciodată de grup.
Limba oficială vorbită în Bangladesh este limba bengali. De asemenea, limba engleză este înţeleasă şi vorbită de mare parte din populaţie.
Aproximativ 80% din populaţia Bangladeshului este de religie musulmană, alte religii majore fiind cea hindusă (12,1%) şi budistă (0,6%). Oamenii din Bangladesh sunt religioşi dar destul de liberali şi permisivi cu alte religii. Cu toate acestea câteva reguli trebuie respectate. Se recomandă ca femeile sa evite hainele provocatoare sau prea scurte şi să poarte pantaloni sau fuste lungi. Bărbaţilor li se recomandă să evite să atingă femeile localnice, chiar şi atunci când le salută. De asemenea trebuie evitată fotografierea femeilor cu excepţia situaţiei în care au permisiunea expresă a acestora. Este posibil ca turistele singure, neînsoţite să întâmpine unele probleme pe alocuri, spre exemplu atunci când vor dori să închirieze o ricşă. De asemenea, relaţiile între persoane de acelaşi sex sunt considerate ilegale în Bangladesh iar traficul sau posesia de droguri pot fi pedepsite cu moartea.
Clima în Bangladesh este tropicală şi subtropicală, cu temperaturi de peste 35ºC în sezonul cald şi peste 15ºC în sezonul rece. În perioada iunie-septembrie umiditatea atmosferică poate atinge cote insuportabile pentru turişti, de până la 90-95%. Cea mai propice perioadă pentru călătorii este perioada octombrie-martie, când temperaturile nu sunt foarte ridicate.
Moneda oficială a Bangladeshului este taka, 1 RON fiind egal cu aproximativ 24 taka (BDT).
Cetăţenii români au nevoie de viză pentru a vizita Bangladesh, indiferent de motivul vizitei.
Pentru o călătorie cât mai sigură în Bangladesh se recomandă respectarea obiceiurilor şi culturii locale, respectarea recomandărilor autorităţilor locale, se recomandă să nu faceţi autostopul sau să călătoriţi pe timp de noapte în orice zonă a ţării, să evitaţi zonele aglomerate sau locurile unde au loc proteste, turiştii trebuie să aibă tot timpul paşaportul asupra lor.
Mulţumiri
www.travelbd.com
wikitravel.org
www.discoverybangladesh.com
www.discoverybd.com
www.parjatan.gov.bd
www.worldtravelguide.net
www.southtravels.com
Menţiuni
Creditul pentru fotografiile prezentate aparţine realizatorilor acestora:
http://www.flickr.com/photos/53848312@N00/148317061 (Ahron de Leeuw)
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Ahsan_Manzil_001.jpg (Ranadipam Basu)
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Lalbagh_Kella_%28Lalbagh_Fort%29_Dhaka_Bangladesh_2011_17.JPG (Shmunmun)
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Sangshad_2.jpg (Rossi101)
http://en.wikipedia.org/wiki/File:The_old_capital_Sonargaon.jpg (www.world66.com)
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Chandanpura_Masjid,_Chittagong,_Bangladesh.jpg (Astrothomas)
http://www.flickr.com/photos/88525127@N00/997894075/ (Russell John)
http://www.flickr.com/photos/43588942@N06/7241847286/lightbox/ (pallab)
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Himchari.jpg (Rubel)
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Rangamati1.jpg (Sakib)
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Tea_Garden_in_Malini_chora_Sylhet_Bangladesh_%283%29.JPG (Shahnoor
Habib Munmun)
http://www.flickr.com/photos/76326214@N00/3731028947 (Man Bartlett)
Comentarii
Trimiteți un comentariu