Mărginită de Mexic în nord, de Guatemala în vest şi cu ieşire la Marea Caraibelor în est, Belize este o ţară mică dar care poate oferi o aventură extrordinară vizitatorilor. De la jungle, animale şi plante exotice, plaje tropicale cu ape de culoarea turcoazului şi nisip fin, recif de corali şi ruine antice, Belize le are pe toate. Singura ţară vorbitoare de limba engleză din regiunea continentală a Americii Centrale, Belize este o ţară fascinantă şi unică, de la oamenii care trăiesc aici şi până la frumuseţile naturale şi istorice pe care le are de oferit. Aici te poţi bucura de farmecul oraşelor mici şi liniştite, poţi petrce zile relaxante pe nisip sub palmieri, poţi explora o lume subacvatică uimitoare, plină de viaţă şi culoare, poţi explora jungla la pas şi te poţi lăsa purtat în lumi antice şi civilizaţii apuse printre ruinele templelor mayaşe şi toate într-un timp foarte scurt.
Brazilia este o țară uriașă, a cincea cea mai întinsă din lume și ocupând aproape jumătate din întreg continentul sud-american. La nord, vest și sud se învecinează cu: Guyana Franceză, Surinam, Guyana, Venezuela, Columbia, Peru, Bolivia , Paraguay, Argentina și Uruguay iar întreaga coastă estică a țării este mărginită de Oceanul Atlantic. Cei ce plăniuesc o călătorie în această țară nu vor fi dezamăgiți. Brazilia oferă varietatea culturală și de peisaje naturale la care te poți aștepta de la o țară atât de vastă. Coasta sa este ticsită de nisipuri fine și insule tropicale, bazinul Amazonului cu pădurile sale luxuriante este de neegalat iar fauna abundă ca în nici un alt loc pe pământ iar mlaștinile Panatalului, cele mai mari de pe pământ, sunt la fel de bogate în floră și faună. În ciuda imensității sale, aproape două treimi din populația țării locuiește aproape de coasta oceanului și mai mult de jumătate dintre aceștia în orașele aglomerate ale țării. Prin Rio de Janeiro și Sao P...
Statul Bahamas este un arhipelag aflat în America Centrală, scăldat de apele Oceanului Atlantic şi având ca şi cei mai apropiaţi vecini Statele Unite ale Americii în N-V şi Cuba în S-V. Aflat în mijlocul apelor tropicale, Bahamas este format din 2.000 de insule şi insuliţe, doar 23 dintre acestea, de dimensiuni mai mari fiind populate. Insulele sunt formate pe corali ceea ce face ca, cu excepţia a câtorva dealuri, relieful să fie întins. Bahamas este destinaţia ideală pentru doritorii de vacanţe tropicale, pentru cei ce vor să se relaxeze pe plajă, sub palmieri şi să se bucure de apele limpezi albastre şi de nisipul fin. În plus, în Bahamas turiştii se pot bucura de farmecul specific al fiecărei insule, pot pleca pe urmele piraţilor sau pot practica sporturi acvatice: înot, scufundări, snorkeling, ski acvatic sau pot face plimbări cu barca.