Australia
Cu un statut unic în lume, Australia este în acealaşi timp stat, insulă şi contient. Este o ţară de dimensiuni mari, aflată în emisfera sudică, între Oceanul Indian şi Oceanul Pacific. Australia este o naţiune tânără şi cu o istorie recentă dar populaţia băştinaşă, aborigenă a stăpânit aceste meleaguri timp de zeci de mii de ani înaintea venirii coloniştilor europeni. Australia este ţara varietăţii. Aici turistul poate vizita o varietate de obiective, de la metropolele moderne, cosmopolite, extrem de dezvoltate, la plaje neatinse, păduri tropicale, recife spectaculoase de corali, deşerturi întinse, animale nemaiîntânite în alte locuri pe glob şi până la specificul "outback" australian unde natura este la ea acasă.
Scurtă istorie
Primii locuitori ai actualei Australii au fost populaţiile aborigene care au emigrat aici din Asia acum 50000 sau 60000 de ani, în timpul ultimei ere glaciare. Aflându-se într-o relativă izolare de restul continentelor, aceştia au trăit pe teritoriul Australiei dezvoltând un stil de viaţă specific de vânători-culegători, într-o deplină convieţuire cu natura, până la venirea primilor europeni. La momentul descoperirii continentului de către europeni, pe teritoriul acestuia trăiau 300 de clanuri aborigene diferite ce vorbeau 250 de limbi.
Cel creditat cu descoperirea Australiei este căpitanul James Cook, care a ajuns pe coasta estică a Australiei în 1770, dat înaintea sa olandezii şi probabil portughezii navigaseră deja în apele australiene în secolul al XVII-lea. Căpitanul Cook a acostat în Golful Botany la 27 aprilie 1770, apoi a navigat spre nord până la Capul York, revendicând teritoriul descoperit pentru Anglia. Prima colonie britanică a fost înfiinţată în 1788 acolo unde astăzi se află oraşul Sydney şi a fost formată exclusiv din deţinuţi. Abia la începutul secolului al XIX-lea colonişti liberi au început să vină în Australia şi au început să ocupe şi restul teritoriului, până în vest. În 1852 transportul de deţinuţi către colonii a fost oprit.
În 1851 în Victoria şi New South Wales este descorit aur, fapt ce atrage atenţia multor aventurieri britanici şi chinezi şi aducând după sine haos şi violenţă dar şi prosperitate pentru anumite colonii. Până în 1880 Melbourne şi Sydney ajunseseră oraşe înfloritoare.
În 1901 Australia devine stat naţiune, unindu-şi toate cele 6 state (New South Wales, Victoria, Queensland, Teritoriul de Nord, Australia de Sud şi Australia de Vest). În 1986 se semnează Australia Act, prin care se înlătură orice influenţe ale parlamentului britanic asupra legilor Australiei. În prezent Australia este o monarhie constituţională cu statutul de Commonwealth. Foloseşte un sistem parlamentar cu regina Elisabeta a II-a ca regină a Australiei dar cu minime influenţe asupra conducerii ţării. Puterea de a lua decizii aparţine guvernatorului general.
Destinaţii turistice
Canberra şi Australian Capital Territory
Capitala Australiei, Canberra, se află 290 km sud de Sydney în regiunea numită Australian Capital Territory. Australian Capital Territory măsoară 80 km în lungime şi 30 km în lăţime şi a luat naştere în urma unei dispute între oraşele Sydney şi Melbourne, ambele dorind să devină capitale ale Australiei. Pentru că nici un oraş nu a cedat în favoarea celuilalt s-a ajuns la un compromis formându-se acest mic teritoriu iar Canberra a fost construită cu destinaţia specifică de a deveni capitala Australiei.
Canberra este centrul politic şi cultural al Australiei. Toţi cei ce vor să-şi formeze o imagine asupra spiritului naţional al Australiei nu trebuie să ocolească acest oraş. Aici se poate vizita vechea şi noua Casă a Parlamentului (Old Parliament House şi Parliament House). Old Parliament House a fost sediul guvernului australian din 1920 şi până în 1988 iar în prezent este un muzeu deschis vizitatorilor. Parliament House este actualul sediu al guvernului, cu o arhitectura impresionantă, uneori fiiind deschis vizitatorilor.
Oraşul este o destinaţie excelentă pentru pasionaţii de muzee. Australian War Memorial, muzeul comemorativ al războiului este unul dintre cele mai cunoscute muzee din Canbera cuprinzând istoria militară a Australiei în multiple exponate. Mai pot fi vizitate şi muzee de artă şi film iar la National Capital Exhibition sunt expuse materiale ce documentează modul în care a fost planificată şi construită capitala Australiei.
La 5 km de oraş se află Turnul Black Mountain, înalt de 195 m, din vârful căruia se poate vedea întregul oraş Canberra şi împrejurimile sale. De asemenea, în Canberra nu vă aflaţi departe de natură. Oraşul este construit în jurul unor lacuri antropice şi este înconjurat de dealuri şi munţi unde se pot face căţărări, camping şi plimbări cu bicicleta.
QUEENSLAND
Queensland este unul dintre cele 6 state ale Australiei, aflat în estul ţării, supranumit "statul însorit" (sunshine state) datorită vremii frumoase de care se bucură şi nenumăratelor atracţii tropicale ce se găsesc pe coasta pacifică a acestuia.
Brisbane este cel mai mare oaraş din Queensland şi capitala sa, al treilea cel mai mare oraş din Australia. Oraşul a fost fondat în 1824 ca şi locaţie a unei închisori pentru deţinuţii periculoşi, dar a devenit mai târziu un loc important pentru industria agricolă din Queensland. În prezent Brisbane este un oraş cosmopolit care a înflorint în ultimii ani, din ce în ce mai mulţi australieni fiind atraşi de acesta. Cei interesaţi de istorie pot vizita The Old Windmill (Vechea Moară de Vânt), construită în perioada când oraşul încă mai era un loc pentru condamnaţi şi The Old Commissariat Store (Vechiul magazin al comisariatului), care aparţine aceleiaşi perioade. Pe strada William se află The Mansion, o vilă elegantă în stil victorian. Newstead House este o casă muzeu deschisă vizitatorilor care păstrează atmosfera şi stilul de viaţă de la mijlocul secolului al XIX-lea.
Centrul Cultural Queensland este un complex artistic ce cuprinde mai multe muzee şi galerii de artă. Alte două obiective importante în Brisbane sunt Alma Park, prima grădină zoologică înfiinţată aici şi Lone Pine Koala Sanctuary unde se află peste 130 de urşi koala, canguri şi alte animale specifice continentului australian.
Aflată la sud de Brisbane, Gold Coast este staţiunea emblemă a statului Queensland şi probabil chiar a întregii Australii. Oraşul Gold Coast cuprinde 30 de plaje ce se întind pe lungimea a 40 km, dintre care cea mai cunoscută este Surfers Paradise, "paradisul surferilor".
În oraş şi în apropiere se află terenuri de golf, parcuri tematice şi parcuri naturale ce adăpostesc plante şi animale sălbatice. Dreamworld este varianta australiană a cunoscutului parc Disneyland iar Seaworld este cel mai mare parc acvatic din Australia. Gold Coast este cunoscut şi pentru clădirile sale înalte. Q1 este unul dintre cele mai înalte turnuri rezidenţiale din lume.
Marea Barieră de Corali este cea mai mare formaţiune de corali din lume. Se întinde pe lungimea a 2.000 km de-a lungul întregii coaste a statului Queensland, de la Capul York în nord şi până la Gladstone în sud. Aici se află peste 2900 de recife şi 71 de insule de corali ce pot fi vizitate. Aici se pot admira diversele specii de floră şi faună, păsări, plante, animale marine sau se poate înota, naviga cu iahtul, jet-ski-ul, se poate practica canotajul sau se pot face scufundări pentru a admira coralii sau fauna marină. Turiştii pot învăţa să facă scufundări în oraşele Cairns, Townsville sau Port Douglas.
Oraşul Cairns este cel mai cunoscut oraş care face legătura cu Marea Barieră de Corali. Oraşul este unul turistic unde vizitatorii se află cel mai aproape de recife, insule de corali şi activităţi specifice. În apropiere de Cairns se află şi Daintree Rainforest, cea mai veche pădure tropicală din lume, datând de acum 135 milioane de ani.
Unele dintre cele mai cunoscute insule din zona Marii Bariere de Corali sunt Insulele Whitsundays, un grup de 74 de insule cu plaje întinse cu nisip alb şi ape limpezi. Plaja Whitehaven este probabil cea mai fotografiată plajă din Australia şi preferată pentru lunile de miere şi cererile în căsătorie.
NEW SOUTH WALES
New South Wales este cel mai populat stat al Australiei, locul aşezării primilor europeni în Australia.
Sydney, capitala statului New South Wales este cel mai vechi, mai mare şi mai faimos oraş al Australiei. Se întinde pe 70 km de la nord la sud şi pe 55 km de la est la vest.
Cel mai cunoscut obiectiv turistic este desigur Opera din Sydney, cu arhitectura sa iconică devenită emblemă a oraşului. Clădirea Operei face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO şi a fost inaugurată în 1973. Opera din Sydney este localizată în Portul Sydney, de asemenea un loc preferat de turişti. Aici se află şi Podul Harbor un obiectiv turistic la fel de emblematic pentru oraş unde turiştii se pot plimba pe jos sau cu bicicleta, se pot urca deasupra pilonilor podului pentru a admira priveliştea sau se pot bucura de un picnic sub pod.
Podul Harbour traversează peste port făcând legătura între zona cunoscută ca şi The Rocks şi nordul oraşului Sydney. The Rocks este o arie în prezent cosmopolită a oraşului dar care cuprinde şi prima aşezare colonială a Australiei. Cadman's Cottage este o căsuţă din gresie ce aparţine acelei perioade coloniale, fiind construită în anii 1815-1816. Observatorul din Sydney este cel mai vechi observator din Australia iar Muzeul Colonial House cuprinde o casă colonială restaurată unde se află multe artefacte şi fotografii datând din acea perioadă.
În contrast cu The Rocks, Portul Darling este o zonă modernă, turistică cu restaurante, muzee, parcuri şi centre comerciale. De asemenea, în Sydney se mai poate vizita parcul olimpic. Oraşul a fost gazda jocurilor olimpice de vară în anul 2000. Acum aici există o serie de parcuri şi locaţii unde se practică numeroase sporturi. Turnul Sydney este cea mai înaltă clădire din oraş. Aici se află şi o cafenea şi un restaurant ce atrag mulţi vizitatori. Grădina Botanică Regală a fost înfiinţată în 1816 şi se întinde pe 30 ha cuprinzând o mulţime de specii de plante. În Sydney există de asemenea şi o serie de plaje populare printre vizitatori.
Aflaţi la două ore distanţă de Sydney, Blue Mountains sunt o destinaţie obligatorie pentru toţi cei ce vizitează New Sout Wales. Nu sunt un grup de munţi înalţi dar sunt recunoscuţi pentru peisajele pe care le prezintă şi pentru atracţiile culturale. Munţii sunt preferaţi ca destinaţie de vacanţă de către familii şi de către cei ce iubesc natura şi sunt aventurieri. Cea mai populară atracţie în Blue Mountains este Echo Point, lângă oraşul Katoomba, zonă recunoscută pentru priveliştea pe care o oferă asupra Văii Jamison şi asupra grupului de stânci supranumit Cele trei surori. Aici se află de asemenea unul dintre cele mai rare specii de arbori din lume, pinul Wollemi, ce a supravieţuit din timpuri preistorice. De asemenea, zona nu duce lipsă de activităţi culturale, sportive, muzicale şi festivaluri diverse ce au loc de-a lungul anului.
Vf. Kosciusko, parte din Alpii Australiei, este cel mai înalt vârf montan din ţară, măsurând 2.230 m. În apropiere se află cele mai cunoscute pârtii de ski iar în vârf se află o Rezervaţie a Biosferei recunoscută de UNESCO unde cresc 20 de specii de plante nemaiîntâlnite în altă parte a lumii.
Insula Lord Howe, aflată la 660km distanţă de coasta nordică a statului, este un loc protejat de UNESCO din 1982 datorită frumuseţii sale şi biodiversiţii regăsite aici. Insula este o destinaţie preferată de cei pasionaţi de activităţi în aer liber. Pe insulă este permisă vizita a doar maxim 400 de vizitatori şi nu există semnal pentru telefoanele mobile. Aici vă puteţi plimba cu bicicleta sau pe jos, puteţi înota, practica surf, scufundări, diverse sporturi precum golf sau tenis şi puteţi admira fauna sau flora specifice.
Departe de regiunea de coastă, în ţinuturile sălbatice şi mai puţin populate, există regiuni la fel de frumoase şi demne de vizitat. Aici urmele populaţiei aborigene sunt mai evidente. În Parcul Naţional Mungo se află îngropate rămăşitele unui bărbat şi ale unei femei datând de acum 40000 de ani iar în Parcul Naţional Mutawintji se află picturi rupestre aborigene vechi de 30000 de ani. Puteţi de asemenea admira dunele de nisip roşu din Parcul Naţional Sturt sau căile navigabile şi păsările ce trăiesc în Parcul Naţional Paroo-Darling.
VICTORIA
Despărţit de New South Wales prin fluviul Murray, Victoria este un stat ce poate oferi turiştilor atât frumuseţi naturale cât şi bogăţii culturale.
Capitala statului este Melbourne, al doilea cel mai mare oraş după Sydney. Melbourne este capitala culturală a Australiei cu o arhitectură datând din epoca victoriană, muzee, galerii de artă, teatre, restaurante şi diverse locaţii pentru shopping. În centrul oraşului turiştii pot fi atraşi de străduţele înguste ce se află în spatele străzilor principale, presărate cu buticuri, baruri, cafenele în stil european şi restaurante unde se servesc mâncăruri din diverse colţuri ale lumii.
Câteva locuri importante în Melbourne sunt Gara Flinders Street datând din perioada colonială şi cu arhitectură impresionantă, turnul Eureka, cea mai înaltă clădire rezidenţială din emisfera sudică, Muzeul din Melbourne, cel mai mare muzeu al Australiei, ce găzduieşte 7 galerii şi plaja Brighton, cea mai populară plajă din Melbourne. Pe lângă acestea, Melbourne este şi oraşul unde sunt găzduite unele dintre cele mai importante competiţii şi activităţi de natura sportivă.
Great Ocean Road este un drum ce se întinde de-a lungul coastei sudice a statului Victoria, de la Geelong şi până în Portland, în apropiere de graniţa cu Australia de Sud.
O călătorie de-a lungul acestui drum poate oferi peisaje diverse, de la plaje însorite, porturi istorice, formaţiuni montane, păduri tropicale şi parcuri naţionale. Cele mai importante puncte aflate de-a lungul drumului sunt: plaja Bells Beach, preferată de surferi, plaja însorită cu nisipuri aurii de la Lorne, vechiul sat pescăresc din Port Fairy, Golful Apollo, Shipwreck Coast şi Cei 12 Apostoli (Twelve Apostles), nişte formaţiuni abrupte calcaroase ce răsar din apă ca nişte stâlpi. În parcurile naţionale aflate de-a lungul şoselei se află cascade, peşteri, defilee, păduri tropicale şi plante exotice. În Warrnambool pot fi admirate balenele în timpul migraţiei lor anuale iar în Rezervaţia Tower Hill State pot fi admiraţi canguri, urşi koala şi păsări emu.
La sud de Melbourne se află Peninsula Mornington, locul a câtorva plaje pentru surf, sate istorice şi a două golfuri, Port Phillip şi Western Port, cu coaste abrupte, stânci şi faruri. Peninsula este preferată de scufundătorii aventurieri iar de-a lungul coastei se află mai mult de 60 de epave de corăbii devenite acum recife artificiale ce atrag vieţuitoarele marine.
În Parcul Naţional Dandenong Ranges vizitatorii pot face o plimbare prin satele Belgrave, Gembrook şi Emerald cu Puffing Billy Steam Railway, un tren cu locomotivă pe aburi. Insula Phillip este un loc potrivit pentru iubitorii de natură. Aici se pot vedea urşi koala, păsări acvatice, foci sau pot fi admiraţi pinguinii ce se întorc spre casă la căderea serii. De asemenea, pe insulă poate fi vizitat circuitul pentru Grand Prix, unde are loc Grand Prix-ul australian pentru motociclete.
TERITORIUL DE NORD
Aflat în partea central-nordică a Australiei, aşa cum îi spune şi numele, Teritoriul de Nord este cel mai puţin populat teritoriu al Australiei, fiind în mare parte acoperit de deşert. Cu toate acesea rămâne locul unde se păstrează cele mai multe legături cu istoria şi cultura aborigenă iar frumuseţea naturală a peisajului rămâne neatinsă. Aici se află cele mai faimoase obiective turistice naturale din Australia.
Darwin, aflat în partea extrem nordică, este oraşul capitală al Teritoriului de Nord. Darwin este un oraş tropical, mic, multicultural, care este preferat de cei în căutarea unei atmosfere relaxante şi care doresc să petreacă cât mai mult timp în aer liber. Oraşul a fost devastat de două ori în trecut. A fost bombardat în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, fiind singurul oraş din Australia ce a avut cel mai mult de suferit de pe urma războiului iar în 1974 a fost devastat de ciclonul Tracy. Oraşul este acum refăcut după cele două evenimente iar rămăşiţe ale acestora rămân în muzee.
De asemenea, în oraş şi în jurul oraşului există câteva aşezăminte aborigene sacre ce vorbesc despre această cultură. Pe strada Mitchell se află cele mai bune restaurante, plaja Mindil şi Darwin Waterfront Precinct oferă cele mai bune oportunităţi de divertisment iar în suburbia Parap se află cele mai impresionante colecţii de artă indigenă din Australia.
La 171 km est de Darwin se află Parcul Naţional Kakadu, cel mai mare parc naţional din Australia, parte a patrimoniului mondial UNESCO. Parcul se întinde pe 20.000 km pătraţi neatinşi de prezenţa omului modern. Parcul este atât de întins încât fiecare dintre cele şase regiuni ale sale are şase anotimpuri diferite. Aici se găsesc terenuri accidentate, păduri tropicale bogate şi întinse şi picturi rupestre vechi de 50000 de ani. În acest parc se regăsesc cele mai multe picturi rupestre aborigene din lume, concentrate în acelaşi loc. Cele mai faimoase locuri din acest punct de vedere sunt Nourlangie Rock unde se află crevase săpate în piatră, galeria Anbangang unde este pictat Lightning Man, strămoşul care controlează furtunile şi Ubirr Rock unde este pictat Rainbow Serpent (Şarpele Curcubeu). Aici trăiesc o mulţime de specii de animale, păsări şi plante, unele dintre ele foarte rare sau pe cale de dispariţie.
Între Parcul Naţional Kakadu, Golful Carpentaria şi Marea Arafura, se află Arnhem Land, un teritoriu ce se întinde pe 94.000 km pătraţi şi care aparţine populaţiei aborigene. Este un loc sacru bogat în dovezi ale culturii şi istoriei populaţiei aborigene.
În partea sudică a Teritoriului de Nord, în regiunea supranumită Red Center (Centrul Roşu) al continentului, se află Parcul Naţional Uluru-Kata Tjuta. Atât Uluru cât şi Kata-Tjuta sunt locuri sacre pentru aborigeni. Uluru sau Ayers Rock este cel mai cunoscut obiectiv turistic al parcului, o stâncă uriaşă, de culoare roşie, cel mai mare monolit din lume. Zona este una de o importanţă religioasă şi culturală uriaşă pentru aborigeni, a căror strămoşi au trăit aici pentru mai bine de 10000 de ani.
Kata Tjuta, cunoscută şi sub numele de Olgas este o aglomerare de domuri de piatră aflată la 36 km distanţă de Uluru.
Cel mai apropiat oraş de Uluru este Alice Springs. Alice Springs este cunoscut de mulţi ca şi oraşul ce se află în centrul continentului Astralian. Oraşul este înconjurat de mii de kilometri de deşert cu nisip roşu şi ilustrează cel mai bine viaţa din outback-ul australian.
Trebuie ţinut cont de faptul că multe din obiectivele turistice aflate în această regiune a Australiei sunt deţinute de comunităţi aborigene şi este nevoie de obţinerea unui permis pentru a avea acces la acestea.
AUSTRALIA DE SUD
Australia de Sud este statul suprafeţelor deşertice şi al lacurilor sărate. Spre deosebire de celelalte state ale Australiei, Australia de Sud a fost ocupată exclusiv de colonişti liberi veniţi din Anglia la începutul secolului al XIX-lea, urmaţi apoi de alţi europeni.
Adelaide, capitala Australiei de Sud, este cunoscută pentru bisericile sale, arhitectura stilată, grădinile publice, muzeele, galeriile de artă şi festivalurile sale culturale. În luna martie oraşul găzduieşte o mulţime de festivaluri şi evenimente, ceea ce face această lună una propice pentru vizitatori. În apropiere se află Dealurile Adelaide ce oferă o privelişte spectaculoasă asupra câmpiilor înconjurătoare, zona metropolitană a oraşului şi asupra orăşelului învecinat Glenelg. De asemenea spre Glenelg se poate călători din Adelaide cu un tren de epocă.
Insula Kangaroo, aflată la 45 de minute de mers cu feribotul, a treia cea mai mare insulă a Australiei, este un teritoriu unde animalele şi plantele sălbatice trăiesc în habitatul lor natural, fără a fi influenţaţi de prezenţa umană. Insula este presărată cu plaje neatinse şi peisaje deşertice. Aici trăiesc lei de mare, pinguini, foci, canguri, urşi koala, wallaby, ornitorinci şi pelicani. În Golful Vivionne se poate face surfing, pescui sau înota cu delfinii.
De asemenea se pot admira dunele de nisip din Mica Sahara sau stâncile Remarkable Rocks ce îşi schimbă culoarea de-a lungul zilei.
În partea nord-estică a Australiei de Sud se află Munţii Flinders, un lanţ muntos maiestuos atrăgător pentru turiştii cu gust de aventură ce preferă drumeţiile, campingul şi ce vor să viziteze zonele sălbatice şi slab populate ale Australiei. Cel mai cunoscut şi mai frecventat obiectiv turistic din Munţii Finders este Wilpena Pound, un amfiteatru natural uriaş.
Australia de Sud este cunoscută şi pentru producţia de vin de aici. Cele mai importante regiuni din acest punct de vedere sunt Valea Barossa, Valea Clare, Valea McLaren şi Coonawarra.
AUSTRALIA DE VEST
Australia de Vest este cel mai întins stat al Australiei, încorporând o diversitate de peisaje şi climate de la nord la sud. Statul a adăpostit întotdeauna o mare parte a populaţiei aborigene. Astăzi aceştia locuiesc mai mult în partea de nord.
Perth este oraşul capitală al Australiei de Vest, cel mai izolat oraş capitală din lume, cu o populaţie de peste 1 milion de locuitori. Perth este un oraş sofisticat, presărat cu baruri, restaurante şi cu o mulţime de activităţi culturale dar şi cu parcuri de distracţie, parcuri naturale şi plaje unde vizitatorii se pot relaxa. Printre locurile ce se pot vizita în Perth se numără Bell Tower, un turn înalt de 82,5 m special contruit pentru a adăposti cele 18 clopote supranumite "swan bells". 12 dintre din aceste clopote au fost aduse de la biserica St. Martin-in-the-Fields din Londra.
Închisoarea Fremantle este singura clădire protejată de UNESCO din Australia de Vest iar aici se poate face un tur al închisorii şi al labirintului de tunele subterane aflate la 20 m sub închisoare. La monetăria The Perth Mint se află cea mai mare monedă de aur din lume făcută din o tonă de aur pur. Alte obiective turistice pot fi parcul natural Kings Park, Grădina Botanică Araluen şi Muzeul Maritim al Australiei de Vest.
The Kimberly este o zonă izolată, sălbatică aflată în partea de N-V a regiunii unde pe o suprafaţă de 421.000 de km pătraţi trăiesc numai 25.000 de oameni. E un loc aspru şi dur dar frumos, crestat de lanţuri muntoase, cu chei spectaculoase, cascade şi zone vaste dominate de sălbăticie. Cel mai popular oraş printre turişti în această zonă este Broome.
Coasta Coral este o zonă însorită a Australiei de vest ce atrage turişti în fiecare an. Aceasta se întinde din nord de la Capul Nord-Vest, cea mai vestică extremitate a Australiei şi până în sud, în apropiere de Perth. Aceasta cuprinde o mulţime de atracţii turistice printre care se numără şi Reciful Ningaloo. Acesta cuprinde 250 de specii de corali şi 500 de specii de peşti şi este unul dintre puţinele locuri din lume unde se poate înota cu rechinii balenă. Shark Bay Marine Park este un parc natural inclus în patrimoniul mondial UNESCO, cu ape limpezi, albastre, specii de peşti specifice apelor australiene dar şi delfini şi broaşte ţestoase. Tot în Shark Bay se află şi o plajă lungă de kilometri, formată din scoici şi cochilii. În partea sudică a Coastei Coral se află deşertul Pinacles, un deşert acoperit cu stânci calcaroase înalte ca nişte ace.
Parcul Naţional Purnululu, de asemenea recunoscut de UNESCO, cuprinde neobişnuitele domuri brăzdate de dungi gri şi roşii alternante cunoscute sub numele de Bungle Bungle.
În regiunea Pilbara, cunoscută pentru minele sale de fier se află Parcul Naţional Karijini unde pe sute de metri se întind canioane adânci formate în solul de culoare roşie.
TASMANIA
Tasmania este statul insular al Australiei, despărţit de continent prin Strâmtoarea Bass. Este cel mai sudic stat al Australiei cu o atmosferă total diferită de celelalte. Aici clima este temperată, bucurându-se de patru anotimpuri de-a lungul anului, iar peisajul este dominat de munţi, dealuri înverzite, plaje şi golfuri. 40% din suprafaţa insulei este protejată de parcuri naţionale şi rezervaţii. Tasmania mai este cunoscută şi pentru diavolul tasmanian, un carnivor marsupial de dimensiuni mici care azi este pe cale de dispariţie.
Hobart este cel mai mare oraş al Tasmaniei şi a doua colonie europeană înfiinţată în Australia, după Sydney. Oraşul a fost fondat în 1804 ca şi colonie penală. În Hobart se află o mulţime de clădiri istorice ce amintesc de perioada sa colonială mai ales de-a lungul Râului Derwent. Arhitectura de aici aminteşte de perioadele georgiană şi victoriană, câteva exemple fiind Salamanca Place, Battery Point şi Strada Davey. Alte atracţii turistice în Hobart sunt Piaţa Salamanca, deschisă localnicilor şi turiştilor în dimineţile de sâmbătă şi presărată cu ateliere, magazine pentru suveniruri şi obiecte artizanale şi restaurante, Grădina Botanică unde o atracţie unică o reprezintă grădina arctică şi Cazinoul Wrest Point. În apropiere se află Muntele Wellington, la poalele căruia este localizat oraşul Hobart. Îm vârful muntelui temperatura este de 4°C chiar şi în timpul verii.
Peninsula Freycinet se află în partea de est a insulei şi este formată din grupuri şi lanţuri de munţi de granit înconjuraţi de golfuri de azur şi plaje cu nisip alb. Aici se pot face plimbări cu barca, scufundări, snorkeling, se poate înota sau pescui.
Rezervaţia Cataract Gorge se află în apropiere de oraşul Lanceston şi este faimoasă pentru un grup de repezişuri ce pot fi cel mai bine admirate de pe un pod suspendat construit în 1904.
Pentru cei pasionaţi de istorie în Port Arthur se află ruinele unei închisori construite acum 200 de ani iar în Richmond se află cel mai vechi pod din Australia, datând din secolul al XIX-lea.
Informaţii utile
Limba oficială vorbită în Australia este limba engleză.
Australia este o naţiune multiculturală. Locuitorii ţării practică aproape orice religie sau stil de viaţă iar aproximativ un sfert din australieni s-au născut în afara ţării sau se trag din generaţii de imigranţi. De asemenea, o parte din populaţie se identifică ca fiind de origine aborigenă dar mult mai puţini mai păstrează şi practică tradiţiile culturii aborigene. Efect al multiculturalităţii Australiei este şi faptul că aici nu există o religie oficială.
În octombrie 2012 populaţia Australiei era formată din aproximativ 22,7 milioane de locuitori. Majoritatea populaţiei locuieşte pe coasta de este şi sud est a ţării, în jurul marilor oraşe de aici, şi în jurul oraşului Perth pe coasta vestică. Centrul continentului este foarte puţin populat. Statele cu cea mai mare concentrare a populaţiei sunt New South Wales şi Victoria.
Cea mai mare parte a Australiei are o climă temperată de-a lungul anului. În partea de nord a ţării temperaturile sunt mai calde clima fiind tropicală. În regiunile din sud se înregistrează temperaturi mai reci dar rar acestea coboară sub 0°C. Majoritatea precipitaţiilor cad de-a lungul coastei iar centrul continentului este arid şi semi-arid. Trebuie ţinut cont de faptul că, aflându-se în emisfera sudică, în Australia iernile durează din iunie şi până în august iar verile din decembrie până în februarie.
Moneda australiană este dolarul australian, prescurtat AUD. 1 AUD este echivalent cu aproximativ 3.38 RON.
Cetăţenii români au nevoie de viză pentru a face o călătorie în Australia.
Mulţumiri
www.australia.com
www.australiatravel.com
www.austtravel.com.au
wikitravel.org/en/Australia
www.lonelyplanet.com
australia.gov.au
Menţiuni
Creditul pentru fotografiile prezentate aparţine realizatorilor acestora:
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Lake-ParlHouse.JPG
http://www.flickr.com/photos/xemoth/3283076374/
http://en.wikipedia.org/wiki/File:The-Windmill-1.JPG
http://photozou.jp/photo/show/463057/40421151
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Blue_Linckia_Starfish.JPG (Richard Ling)
http://www.fotopedia.com/items/flickr-2964884204 (Peter Nijenhuis)
http://freeaussiestock.com/free/New_South_Wales/sydney/slides/aerial_view_sydney_CBD.htm
http://www.fotopedia.com/items/SNt9IaANM3w-BeNndkovgXM (Jan Kalle Ribbert)
en.wikipedia.org/wiki/File:Three_Sisters_Sunset.jpg (JJ Harrison)
http://www.flickr.com/photos/88126826@N00/1563673395
http://suzanneschechtman.com/Photography/index.htm
http://travelnt.com (Tourism NT)
http://www.fotopedia.com/items/flickr-123543623 (hmorandell)
http://sandra-p-92.deviantart.com/art/Uluru-165951751
http://jeremiahblatz.com/personal/pics/Australia_Travel_Pictures_2009/day2/18_Sea_Lion_on_Tippy_Flips_Kangaroo_Island.html
http://www.flickr.com/photos/arthur_chapman/8231305336/in/photostream/
http://www.flickr.com/photos/michaelspencer/3088046207/
http://www.flickr.com/photos/iansand/3970568315/ (Ian Sanderson)
http://www.fotopedia.com/items/flickr-2348951121 (NeilsPhotography)
http://www.flickr.com/photos/arthur_chapman/4478508488/
http://www.flickr.com/photos/tubagooba/2656035626/
http://www.flickr.com/photos/paradoxiko/3168667245/

Old Parliament House şi Parliament House |

Turnul Black Mountain |

Old Windmill |
Centrul Cultural Queensland este un complex artistic ce cuprinde mai multe muzee şi galerii de artă. Alte două obiective importante în Brisbane sunt Alma Park, prima grădină zoologică înfiinţată aici şi Lone Pine Koala Sanctuary unde se află peste 130 de urşi koala, canguri şi alte animale specifice continentului australian.
Aflată la sud de Brisbane, Gold Coast este staţiunea emblemă a statului Queensland şi probabil chiar a întregii Australii. Oraşul Gold Coast cuprinde 30 de plaje ce se întind pe lungimea a 40 km, dintre care cea mai cunoscută este Surfers Paradise, "paradisul surferilor".
Plaja Surfers Paradise |
În oraş şi în apropiere se află terenuri de golf, parcuri tematice şi parcuri naturale ce adăpostesc plante şi animale sălbatice. Dreamworld este varianta australiană a cunoscutului parc Disneyland iar Seaworld este cel mai mare parc acvatic din Australia. Gold Coast este cunoscut şi pentru clădirile sale înalte. Q1 este unul dintre cele mai înalte turnuri rezidenţiale din lume.
Marea Barieră de Corali este cea mai mare formaţiune de corali din lume. Se întinde pe lungimea a 2.000 km de-a lungul întregii coaste a statului Queensland, de la Capul York în nord şi până la Gladstone în sud. Aici se află peste 2900 de recife şi 71 de insule de corali ce pot fi vizitate. Aici se pot admira diversele specii de floră şi faună, păsări, plante, animale marine sau se poate înota, naviga cu iahtul, jet-ski-ul, se poate practica canotajul sau se pot face scufundări pentru a admira coralii sau fauna marină. Turiştii pot învăţa să facă scufundări în oraşele Cairns, Townsville sau Port Douglas.
Stea de mare pe un recif de corali din apropiere de Cairns |
Oraşul Cairns este cel mai cunoscut oraş care face legătura cu Marea Barieră de Corali. Oraşul este unul turistic unde vizitatorii se află cel mai aproape de recife, insule de corali şi activităţi specifice. În apropiere de Cairns se află şi Daintree Rainforest, cea mai veche pădure tropicală din lume, datând de acum 135 milioane de ani.
Peisaj în Daintree Rainforest |
Unele dintre cele mai cunoscute insule din zona Marii Bariere de Corali sunt Insulele Whitsundays, un grup de 74 de insule cu plaje întinse cu nisip alb şi ape limpezi. Plaja Whitehaven este probabil cea mai fotografiată plajă din Australia şi preferată pentru lunile de miere şi cererile în căsătorie.
NEW SOUTH WALES
New South Wales este cel mai populat stat al Australiei, locul aşezării primilor europeni în Australia.
Sydney, capitala statului New South Wales este cel mai vechi, mai mare şi mai faimos oraş al Australiei. Se întinde pe 70 km de la nord la sud şi pe 55 km de la est la vest.
Sydney |
Cel mai cunoscut obiectiv turistic este desigur Opera din Sydney, cu arhitectura sa iconică devenită emblemă a oraşului. Clădirea Operei face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO şi a fost inaugurată în 1973. Opera din Sydney este localizată în Portul Sydney, de asemenea un loc preferat de turişti. Aici se află şi Podul Harbor un obiectiv turistic la fel de emblematic pentru oraş unde turiştii se pot plimba pe jos sau cu bicicleta, se pot urca deasupra pilonilor podului pentru a admira priveliştea sau se pot bucura de un picnic sub pod.
Opera din Sydney şi Podul Harbour |
Podul Harbour traversează peste port făcând legătura între zona cunoscută ca şi The Rocks şi nordul oraşului Sydney. The Rocks este o arie în prezent cosmopolită a oraşului dar care cuprinde şi prima aşezare colonială a Australiei. Cadman's Cottage este o căsuţă din gresie ce aparţine acelei perioade coloniale, fiind construită în anii 1815-1816. Observatorul din Sydney este cel mai vechi observator din Australia iar Muzeul Colonial House cuprinde o casă colonială restaurată unde se află multe artefacte şi fotografii datând din acea perioadă.
În contrast cu The Rocks, Portul Darling este o zonă modernă, turistică cu restaurante, muzee, parcuri şi centre comerciale. De asemenea, în Sydney se mai poate vizita parcul olimpic. Oraşul a fost gazda jocurilor olimpice de vară în anul 2000. Acum aici există o serie de parcuri şi locaţii unde se practică numeroase sporturi. Turnul Sydney este cea mai înaltă clădire din oraş. Aici se află şi o cafenea şi un restaurant ce atrag mulţi vizitatori. Grădina Botanică Regală a fost înfiinţată în 1816 şi se întinde pe 30 ha cuprinzând o mulţime de specii de plante. În Sydney există de asemenea şi o serie de plaje populare printre vizitatori.
Aflaţi la două ore distanţă de Sydney, Blue Mountains sunt o destinaţie obligatorie pentru toţi cei ce vizitează New Sout Wales. Nu sunt un grup de munţi înalţi dar sunt recunoscuţi pentru peisajele pe care le prezintă şi pentru atracţiile culturale. Munţii sunt preferaţi ca destinaţie de vacanţă de către familii şi de către cei ce iubesc natura şi sunt aventurieri. Cea mai populară atracţie în Blue Mountains este Echo Point, lângă oraşul Katoomba, zonă recunoscută pentru priveliştea pe care o oferă asupra Văii Jamison şi asupra grupului de stânci supranumit Cele trei surori. Aici se află de asemenea unul dintre cele mai rare specii de arbori din lume, pinul Wollemi, ce a supravieţuit din timpuri preistorice. De asemenea, zona nu duce lipsă de activităţi culturale, sportive, muzicale şi festivaluri diverse ce au loc de-a lungul anului.
Grupul de stânci Cele Trei Surori |
Vf. Kosciusko, parte din Alpii Australiei, este cel mai înalt vârf montan din ţară, măsurând 2.230 m. În apropiere se află cele mai cunoscute pârtii de ski iar în vârf se află o Rezervaţie a Biosferei recunoscută de UNESCO unde cresc 20 de specii de plante nemaiîntâlnite în altă parte a lumii.
Insula Lord Howe, aflată la 660km distanţă de coasta nordică a statului, este un loc protejat de UNESCO din 1982 datorită frumuseţii sale şi biodiversiţii regăsite aici. Insula este o destinaţie preferată de cei pasionaţi de activităţi în aer liber. Pe insulă este permisă vizita a doar maxim 400 de vizitatori şi nu există semnal pentru telefoanele mobile. Aici vă puteţi plimba cu bicicleta sau pe jos, puteţi înota, practica surf, scufundări, diverse sporturi precum golf sau tenis şi puteţi admira fauna sau flora specifice.
Departe de regiunea de coastă, în ţinuturile sălbatice şi mai puţin populate, există regiuni la fel de frumoase şi demne de vizitat. Aici urmele populaţiei aborigene sunt mai evidente. În Parcul Naţional Mungo se află îngropate rămăşitele unui bărbat şi ale unei femei datând de acum 40000 de ani iar în Parcul Naţional Mutawintji se află picturi rupestre aborigene vechi de 30000 de ani. Puteţi de asemenea admira dunele de nisip roşu din Parcul Naţional Sturt sau căile navigabile şi păsările ce trăiesc în Parcul Naţional Paroo-Darling.
VICTORIA
Despărţit de New South Wales prin fluviul Murray, Victoria este un stat ce poate oferi turiştilor atât frumuseţi naturale cât şi bogăţii culturale.
Capitala statului este Melbourne, al doilea cel mai mare oraş după Sydney. Melbourne este capitala culturală a Australiei cu o arhitectură datând din epoca victoriană, muzee, galerii de artă, teatre, restaurante şi diverse locaţii pentru shopping. În centrul oraşului turiştii pot fi atraşi de străduţele înguste ce se află în spatele străzilor principale, presărate cu buticuri, baruri, cafenele în stil european şi restaurante unde se servesc mâncăruri din diverse colţuri ale lumii.
Arhitectura victoriană şi cea modernă îmbinându-se în Melbourne |
Câteva locuri importante în Melbourne sunt Gara Flinders Street datând din perioada colonială şi cu arhitectură impresionantă, turnul Eureka, cea mai înaltă clădire rezidenţială din emisfera sudică, Muzeul din Melbourne, cel mai mare muzeu al Australiei, ce găzduieşte 7 galerii şi plaja Brighton, cea mai populară plajă din Melbourne. Pe lângă acestea, Melbourne este şi oraşul unde sunt găzduite unele dintre cele mai importante competiţii şi activităţi de natura sportivă.
Great Ocean Road este un drum ce se întinde de-a lungul coastei sudice a statului Victoria, de la Geelong şi până în Portland, în apropiere de graniţa cu Australia de Sud.
Great Ocean Road |
O călătorie de-a lungul acestui drum poate oferi peisaje diverse, de la plaje însorite, porturi istorice, formaţiuni montane, păduri tropicale şi parcuri naţionale. Cele mai importante puncte aflate de-a lungul drumului sunt: plaja Bells Beach, preferată de surferi, plaja însorită cu nisipuri aurii de la Lorne, vechiul sat pescăresc din Port Fairy, Golful Apollo, Shipwreck Coast şi Cei 12 Apostoli (Twelve Apostles), nişte formaţiuni abrupte calcaroase ce răsar din apă ca nişte stâlpi. În parcurile naţionale aflate de-a lungul şoselei se află cascade, peşteri, defilee, păduri tropicale şi plante exotice. În Warrnambool pot fi admirate balenele în timpul migraţiei lor anuale iar în Rezervaţia Tower Hill State pot fi admiraţi canguri, urşi koala şi păsări emu.
Cei 12 Apostoli |
La sud de Melbourne se află Peninsula Mornington, locul a câtorva plaje pentru surf, sate istorice şi a două golfuri, Port Phillip şi Western Port, cu coaste abrupte, stânci şi faruri. Peninsula este preferată de scufundătorii aventurieri iar de-a lungul coastei se află mai mult de 60 de epave de corăbii devenite acum recife artificiale ce atrag vieţuitoarele marine.
În Parcul Naţional Dandenong Ranges vizitatorii pot face o plimbare prin satele Belgrave, Gembrook şi Emerald cu Puffing Billy Steam Railway, un tren cu locomotivă pe aburi. Insula Phillip este un loc potrivit pentru iubitorii de natură. Aici se pot vedea urşi koala, păsări acvatice, foci sau pot fi admiraţi pinguinii ce se întorc spre casă la căderea serii. De asemenea, pe insulă poate fi vizitat circuitul pentru Grand Prix, unde are loc Grand Prix-ul australian pentru motociclete.
TERITORIUL DE NORD
Aflat în partea central-nordică a Australiei, aşa cum îi spune şi numele, Teritoriul de Nord este cel mai puţin populat teritoriu al Australiei, fiind în mare parte acoperit de deşert. Cu toate acesea rămâne locul unde se păstrează cele mai multe legături cu istoria şi cultura aborigenă iar frumuseţea naturală a peisajului rămâne neatinsă. Aici se află cele mai faimoase obiective turistice naturale din Australia.
Darwin, aflat în partea extrem nordică, este oraşul capitală al Teritoriului de Nord. Darwin este un oraş tropical, mic, multicultural, care este preferat de cei în căutarea unei atmosfere relaxante şi care doresc să petreacă cât mai mult timp în aer liber. Oraşul a fost devastat de două ori în trecut. A fost bombardat în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, fiind singurul oraş din Australia ce a avut cel mai mult de suferit de pe urma războiului iar în 1974 a fost devastat de ciclonul Tracy. Oraşul este acum refăcut după cele două evenimente iar rămăşiţe ale acestora rămân în muzee.
Ruine rămse în urma ciclonului Tracy |
De asemenea, în oraş şi în jurul oraşului există câteva aşezăminte aborigene sacre ce vorbesc despre această cultură. Pe strada Mitchell se află cele mai bune restaurante, plaja Mindil şi Darwin Waterfront Precinct oferă cele mai bune oportunităţi de divertisment iar în suburbia Parap se află cele mai impresionante colecţii de artă indigenă din Australia.
La 171 km est de Darwin se află Parcul Naţional Kakadu, cel mai mare parc naţional din Australia, parte a patrimoniului mondial UNESCO. Parcul se întinde pe 20.000 km pătraţi neatinşi de prezenţa omului modern. Parcul este atât de întins încât fiecare dintre cele şase regiuni ale sale are şase anotimpuri diferite. Aici se găsesc terenuri accidentate, păduri tropicale bogate şi întinse şi picturi rupestre vechi de 50000 de ani. În acest parc se regăsesc cele mai multe picturi rupestre aborigene din lume, concentrate în acelaşi loc. Cele mai faimoase locuri din acest punct de vedere sunt Nourlangie Rock unde se află crevase săpate în piatră, galeria Anbangang unde este pictat Lightning Man, strămoşul care controlează furtunile şi Ubirr Rock unde este pictat Rainbow Serpent (Şarpele Curcubeu). Aici trăiesc o mulţime de specii de animale, păsări şi plante, unele dintre ele foarte rare sau pe cale de dispariţie.
Artă aborigenă la Nourlangie Rock |
Între Parcul Naţional Kakadu, Golful Carpentaria şi Marea Arafura, se află Arnhem Land, un teritoriu ce se întinde pe 94.000 km pătraţi şi care aparţine populaţiei aborigene. Este un loc sacru bogat în dovezi ale culturii şi istoriei populaţiei aborigene.
În partea sudică a Teritoriului de Nord, în regiunea supranumită Red Center (Centrul Roşu) al continentului, se află Parcul Naţional Uluru-Kata Tjuta. Atât Uluru cât şi Kata-Tjuta sunt locuri sacre pentru aborigeni. Uluru sau Ayers Rock este cel mai cunoscut obiectiv turistic al parcului, o stâncă uriaşă, de culoare roşie, cel mai mare monolit din lume. Zona este una de o importanţă religioasă şi culturală uriaşă pentru aborigeni, a căror strămoşi au trăit aici pentru mai bine de 10000 de ani.
Monolitul de la Uluru sau Ayers Rock |
Kata Tjuta, cunoscută şi sub numele de Olgas este o aglomerare de domuri de piatră aflată la 36 km distanţă de Uluru.
Cel mai apropiat oraş de Uluru este Alice Springs. Alice Springs este cunoscut de mulţi ca şi oraşul ce se află în centrul continentului Astralian. Oraşul este înconjurat de mii de kilometri de deşert cu nisip roşu şi ilustrează cel mai bine viaţa din outback-ul australian.
Trebuie ţinut cont de faptul că multe din obiectivele turistice aflate în această regiune a Australiei sunt deţinute de comunităţi aborigene şi este nevoie de obţinerea unui permis pentru a avea acces la acestea.
AUSTRALIA DE SUD
Australia de Sud este statul suprafeţelor deşertice şi al lacurilor sărate. Spre deosebire de celelalte state ale Australiei, Australia de Sud a fost ocupată exclusiv de colonişti liberi veniţi din Anglia la începutul secolului al XIX-lea, urmaţi apoi de alţi europeni.
Adelaide, capitala Australiei de Sud, este cunoscută pentru bisericile sale, arhitectura stilată, grădinile publice, muzeele, galeriile de artă şi festivalurile sale culturale. În luna martie oraşul găzduieşte o mulţime de festivaluri şi evenimente, ceea ce face această lună una propice pentru vizitatori. În apropiere se află Dealurile Adelaide ce oferă o privelişte spectaculoasă asupra câmpiilor înconjurătoare, zona metropolitană a oraşului şi asupra orăşelului învecinat Glenelg. De asemenea spre Glenelg se poate călători din Adelaide cu un tren de epocă.
Insula Kangaroo, aflată la 45 de minute de mers cu feribotul, a treia cea mai mare insulă a Australiei, este un teritoriu unde animalele şi plantele sălbatice trăiesc în habitatul lor natural, fără a fi influenţaţi de prezenţa umană. Insula este presărată cu plaje neatinse şi peisaje deşertice. Aici trăiesc lei de mare, pinguini, foci, canguri, urşi koala, wallaby, ornitorinci şi pelicani. În Golful Vivionne se poate face surfing, pescui sau înota cu delfinii.
Focă pe Insula Kangaroo |
De asemenea se pot admira dunele de nisip din Mica Sahara sau stâncile Remarkable Rocks ce îşi schimbă culoarea de-a lungul zilei.
Remarkable Rocks |
În partea nord-estică a Australiei de Sud se află Munţii Flinders, un lanţ muntos maiestuos atrăgător pentru turiştii cu gust de aventură ce preferă drumeţiile, campingul şi ce vor să viziteze zonele sălbatice şi slab populate ale Australiei. Cel mai cunoscut şi mai frecventat obiectiv turistic din Munţii Finders este Wilpena Pound, un amfiteatru natural uriaş.
Australia de Sud este cunoscută şi pentru producţia de vin de aici. Cele mai importante regiuni din acest punct de vedere sunt Valea Barossa, Valea Clare, Valea McLaren şi Coonawarra.
AUSTRALIA DE VEST
Australia de Vest este cel mai întins stat al Australiei, încorporând o diversitate de peisaje şi climate de la nord la sud. Statul a adăpostit întotdeauna o mare parte a populaţiei aborigene. Astăzi aceştia locuiesc mai mult în partea de nord.
Perth este oraşul capitală al Australiei de Vest, cel mai izolat oraş capitală din lume, cu o populaţie de peste 1 milion de locuitori. Perth este un oraş sofisticat, presărat cu baruri, restaurante şi cu o mulţime de activităţi culturale dar şi cu parcuri de distracţie, parcuri naturale şi plaje unde vizitatorii se pot relaxa. Printre locurile ce se pot vizita în Perth se numără Bell Tower, un turn înalt de 82,5 m special contruit pentru a adăposti cele 18 clopote supranumite "swan bells". 12 dintre din aceste clopote au fost aduse de la biserica St. Martin-in-the-Fields din Londra.
Bell Tower |
Închisoarea Fremantle este singura clădire protejată de UNESCO din Australia de Vest iar aici se poate face un tur al închisorii şi al labirintului de tunele subterane aflate la 20 m sub închisoare. La monetăria The Perth Mint se află cea mai mare monedă de aur din lume făcută din o tonă de aur pur. Alte obiective turistice pot fi parcul natural Kings Park, Grădina Botanică Araluen şi Muzeul Maritim al Australiei de Vest.
The Kimberly este o zonă izolată, sălbatică aflată în partea de N-V a regiunii unde pe o suprafaţă de 421.000 de km pătraţi trăiesc numai 25.000 de oameni. E un loc aspru şi dur dar frumos, crestat de lanţuri muntoase, cu chei spectaculoase, cascade şi zone vaste dominate de sălbăticie. Cel mai popular oraş printre turişti în această zonă este Broome.
Coasta Coral este o zonă însorită a Australiei de vest ce atrage turişti în fiecare an. Aceasta se întinde din nord de la Capul Nord-Vest, cea mai vestică extremitate a Australiei şi până în sud, în apropiere de Perth. Aceasta cuprinde o mulţime de atracţii turistice printre care se numără şi Reciful Ningaloo. Acesta cuprinde 250 de specii de corali şi 500 de specii de peşti şi este unul dintre puţinele locuri din lume unde se poate înota cu rechinii balenă. Shark Bay Marine Park este un parc natural inclus în patrimoniul mondial UNESCO, cu ape limpezi, albastre, specii de peşti specifice apelor australiene dar şi delfini şi broaşte ţestoase. Tot în Shark Bay se află şi o plajă lungă de kilometri, formată din scoici şi cochilii. În partea sudică a Coastei Coral se află deşertul Pinacles, un deşert acoperit cu stânci calcaroase înalte ca nişte ace.
Deşertul Pinacles |
Parcul Naţional Purnululu, de asemenea recunoscut de UNESCO, cuprinde neobişnuitele domuri brăzdate de dungi gri şi roşii alternante cunoscute sub numele de Bungle Bungle.
Bungle Bungle |
În regiunea Pilbara, cunoscută pentru minele sale de fier se află Parcul Naţional Karijini unde pe sute de metri se întind canioane adânci formate în solul de culoare roşie.
TASMANIA
Tasmania este statul insular al Australiei, despărţit de continent prin Strâmtoarea Bass. Este cel mai sudic stat al Australiei cu o atmosferă total diferită de celelalte. Aici clima este temperată, bucurându-se de patru anotimpuri de-a lungul anului, iar peisajul este dominat de munţi, dealuri înverzite, plaje şi golfuri. 40% din suprafaţa insulei este protejată de parcuri naţionale şi rezervaţii. Tasmania mai este cunoscută şi pentru diavolul tasmanian, un carnivor marsupial de dimensiuni mici care azi este pe cale de dispariţie.
Diavolul tasmanian |
Hobart este cel mai mare oraş al Tasmaniei şi a doua colonie europeană înfiinţată în Australia, după Sydney. Oraşul a fost fondat în 1804 ca şi colonie penală. În Hobart se află o mulţime de clădiri istorice ce amintesc de perioada sa colonială mai ales de-a lungul Râului Derwent. Arhitectura de aici aminteşte de perioadele georgiană şi victoriană, câteva exemple fiind Salamanca Place, Battery Point şi Strada Davey. Alte atracţii turistice în Hobart sunt Piaţa Salamanca, deschisă localnicilor şi turiştilor în dimineţile de sâmbătă şi presărată cu ateliere, magazine pentru suveniruri şi obiecte artizanale şi restaurante, Grădina Botanică unde o atracţie unică o reprezintă grădina arctică şi Cazinoul Wrest Point. În apropiere se află Muntele Wellington, la poalele căruia este localizat oraşul Hobart. Îm vârful muntelui temperatura este de 4°C chiar şi în timpul verii.
Muntele Wellington |
Peninsula Freycinet se află în partea de est a insulei şi este formată din grupuri şi lanţuri de munţi de granit înconjuraţi de golfuri de azur şi plaje cu nisip alb. Aici se pot face plimbări cu barca, scufundări, snorkeling, se poate înota sau pescui.
Rezervaţia Cataract Gorge se află în apropiere de oraşul Lanceston şi este faimoasă pentru un grup de repezişuri ce pot fi cel mai bine admirate de pe un pod suspendat construit în 1904.
Pentru cei pasionaţi de istorie în Port Arthur se află ruinele unei închisori construite acum 200 de ani iar în Richmond se află cel mai vechi pod din Australia, datând din secolul al XIX-lea.
Ruinele închisorii de la Port Arthur |
Informaţii utile
Limba oficială vorbită în Australia este limba engleză.
Australia este o naţiune multiculturală. Locuitorii ţării practică aproape orice religie sau stil de viaţă iar aproximativ un sfert din australieni s-au născut în afara ţării sau se trag din generaţii de imigranţi. De asemenea, o parte din populaţie se identifică ca fiind de origine aborigenă dar mult mai puţini mai păstrează şi practică tradiţiile culturii aborigene. Efect al multiculturalităţii Australiei este şi faptul că aici nu există o religie oficială.
În octombrie 2012 populaţia Australiei era formată din aproximativ 22,7 milioane de locuitori. Majoritatea populaţiei locuieşte pe coasta de este şi sud est a ţării, în jurul marilor oraşe de aici, şi în jurul oraşului Perth pe coasta vestică. Centrul continentului este foarte puţin populat. Statele cu cea mai mare concentrare a populaţiei sunt New South Wales şi Victoria.
Cea mai mare parte a Australiei are o climă temperată de-a lungul anului. În partea de nord a ţării temperaturile sunt mai calde clima fiind tropicală. În regiunile din sud se înregistrează temperaturi mai reci dar rar acestea coboară sub 0°C. Majoritatea precipitaţiilor cad de-a lungul coastei iar centrul continentului este arid şi semi-arid. Trebuie ţinut cont de faptul că, aflându-se în emisfera sudică, în Australia iernile durează din iunie şi până în august iar verile din decembrie până în februarie.
Moneda australiană este dolarul australian, prescurtat AUD. 1 AUD este echivalent cu aproximativ 3.38 RON.
Cetăţenii români au nevoie de viză pentru a face o călătorie în Australia.
Mulţumiri
www.australia.com
www.australiatravel.com
www.austtravel.com.au
wikitravel.org/en/Australia
www.lonelyplanet.com
australia.gov.au
Menţiuni
Creditul pentru fotografiile prezentate aparţine realizatorilor acestora:
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Lake-ParlHouse.JPG
http://www.flickr.com/photos/xemoth/3283076374/
http://en.wikipedia.org/wiki/File:The-Windmill-1.JPG
http://photozou.jp/photo/show/463057/40421151
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Blue_Linckia_Starfish.JPG (Richard Ling)
http://www.fotopedia.com/items/flickr-2964884204 (Peter Nijenhuis)
http://freeaussiestock.com/free/New_South_Wales/sydney/slides/aerial_view_sydney_CBD.htm
http://www.fotopedia.com/items/SNt9IaANM3w-BeNndkovgXM (Jan Kalle Ribbert)
en.wikipedia.org/wiki/File:Three_Sisters_Sunset.jpg (JJ Harrison)
http://www.flickr.com/photos/88126826@N00/1563673395
http://suzanneschechtman.com/Photography/index.htm
http://travelnt.com (Tourism NT)
http://www.fotopedia.com/items/flickr-123543623 (hmorandell)
http://sandra-p-92.deviantart.com/art/Uluru-165951751
http://jeremiahblatz.com/personal/pics/Australia_Travel_Pictures_2009/day2/18_Sea_Lion_on_Tippy_Flips_Kangaroo_Island.html
http://www.flickr.com/photos/arthur_chapman/8231305336/in/photostream/
http://www.flickr.com/photos/michaelspencer/3088046207/
http://www.flickr.com/photos/iansand/3970568315/ (Ian Sanderson)
http://www.fotopedia.com/items/flickr-2348951121 (NeilsPhotography)
http://www.flickr.com/photos/arthur_chapman/4478508488/
http://www.flickr.com/photos/tubagooba/2656035626/
http://www.flickr.com/photos/paradoxiko/3168667245/
Comentarii
Trimiteți un comentariu